Gradinița la care îți poți lăsa copiii pe timpul protestelor

În urma evenimentelor recente, știm cu toții care, sute de mii de oameni au ieșit în stradă în toată țara. Cu mic, cu mare, fiecare a ales să își exprime nemulțmirile în diverse feluri. De ieri, în București, mai mulți antreprenori și afaceriști au dus totul cu un pas înainte. Au început să ofere cazări gratis pentru protestatari, să le trimită cafele, ceaiuri, chiar și pizza celor aflați în Piața Victoriei.

Asta este un lucru demn de toată lauda. Iar de astăzi am fost și mai surprinși de o altfel de idee. Grădinița Tom Sawyer din București a anunțat că părinții care merg la proteste își pot lăsa copii împreună cu educatoarea acestora, pentru a nu-i pune în vreun eventual pericol, notează news.ro.

La Grădiniţa ”Tom Sawyer”, singura condiţie pusă de instituţie este ca cei mici să aibă haine de schimb şi gustare. 

”Dacă vreţi să ieşiţi diseară la protest şi nu aveţi cu cine să vă lăsaţi copiii acasă, Grădiniţa «Tom Sawyer» are uşile deschise pentru toţi copiii cu vârste de peste doi ani până la o oră nedeterminată. Copiii pot chiar înnopta acolo, singura rugăminte este să le aduceţi haine de schimb şi o gustare. Garantez pentru minunata educatoare care s-a gândit «Şi 10 copii dacă vin, înseamnă 20 de oameni în plus la protest»”.

Reprezentanţii grădiniţei au rugămintea ca părinţii să anunţe din timp prin comentarii sau mesaje private.  

De asemenea, a fost alcătuit un Google Docs unde sunt centralizați toți cei care vor să-i ajute, într-un fel sau altul, pe protestatarii ieșiți în aceste zile în Piața Victoriei. Puteți vedea lista aici.

Citește și:

http://start-up.ro/reactie-ampla-a-internetului-in-pregatirea-protestului-toate-locurile-de-cazare-alimente-si-ceaiuri-oferite-gratuit/

http://start-up.ro/ministrul-florin-jianu-si-a-dat-demisia-o-sa-i-spun-copilului-ca-tata-a-fost-un-las-si-a-girat-actiuni-pe-care-nu-le-impartaseste/

http://start-up.ro/boicot-in-guvern-bursierii-govithub-refuza-sa-mai-colaboreze-cu-actualul-cabinet/



Citeste si