- 12 Noiembrie 2018
Hackathon pentru elevii și studenții din București. Premii de peste 10.000 euro
Promenada organizează, alături de Fundația ENSO pentru Dezvoltare prin Educație și Tehnologie, în perioada 15 – 17 noiembrie, hackathon-ul „Hack to the future”.
Tinerii vor lucra în echipe și vor gândi soluții pentru un viitor mai bun, abordând provocările globale cu care ne confruntăm, cele legate de sănătate, educație și mediu. În dezvoltarea soluțiilor competitive la nivel global, aceștia vor utiliza tehnologii de vârf precum inteligența artificială - AI, realitatea augmentată - AR, realitatea virtuală – VR și robotică. Printre participanți vor fi echipe de robotică ale liceelor și universităților din București, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani.
„Trăim în secolul vitezei și al tehnologiei, unde societatea este într-o continuă schimbare, un secol în care copiii au o înclinație tot mai mare spre inovare. În acest context, pregătim un eveniment important pentru noi, unde aproximativ 100 de elevi și studenți talentați și bine ancorați în problemele actuale ale societații vor demonstra că sunt adevărați experți în tehnologie. Acest hackathon este o șansă pentru companiile în căutare de noi talente să descopere tineri specialiști, pregătiți atât pentru nou, cât și pentru munca în echipă. Promenada a devenit un spațiu al inovării, un spațiu unde tehnologia se îmbină cu mințile ascuțite, pe care dorim să le promovăm și să le susținem”, a declarat Ana-Maria Leca, Center Manager Promenada.
Evenimentul va avea loc în incinta Promenada la etajul 1, în intervalul orar 10:00 – 22:00. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.promenada.ro și pe pagina de Facebook a centrului comercial.