Hackerii au făcut peste 2,3 milioane de dolari din frauda cu criptomonede. Ce metode folosesc?

Atacatorii cibernetici au câștigat peste 2,3 milioane de dolari din înșelătoriile cu criptomonede pe parcursul celui de-al doilea trimestru din 2018, potrivit unui nou raport făcut public de Kaspersky Lab.

În raportul lor, Spam and Phishing in T2 2018, compania a anunțat că au fost împiedicate aproape 60.000 de încercări ale utilizatorilor de a vizita website-uri frauduloase care afișau wallet-uri de criptomonede, din aprilie până în iunie 2018. Infractorii au câștigat fonduri convingând victimele să-și investească monedele în ICO-uri și distribuții de token-uri false, au explicat cei de la Kaspersky.

Pe lângă phishingul clasic, infractorii cibernetici încearcă să-și forțeze victimele să le transfere criptomonede și în mod independent. Alte tactici folosite sunt distribuirea gratuită a criptomonedei și exploatarea unor nume de ICO-uri cunoscute pentru a lua fonduri de la potențiali investitori. Kaspersky Lab estimează că, folosindu-se de aceste tactici, atacatorii au câștigat peste 2,3 milioane de dolari, la care se mai adună și veniturile provenite din schemele clasice de phishing.

Continuitatea atacurilor care vizează organizațiile financiare reflectă faptul că tot mai mulți oameni folosesc bani electronici”, a declarat Nadezhda Demidova, analist în materie de conținut web pentru Kaspersky, adăugând, că „totuși, nu toți sunt suficient de conștienți de posibilele riscuri, astfel încât atacatorii încearcă în mod activ să fure informații sensibile prin phishing”.

La o privire de ansamblu, raportul Kaspersky a scos în evidență acoperirea globală pe care o au escrocheriile de tip phishing, America de Sud și Asia fiind cel mai activ vizate în acest domeniu. Brazilia a înregistrat 15,51% din toate atacurile de phishing în această perioadă. China a împărțit cea de-a doua poziție cu Georgia (14,44%), urmate de Kirghizstan (13,6%) și Rusia (13,27%).

Despre atacurile de tip phishing și cum vă puteți proteja au vorbit și colegii noștri, Vlad și Octavian, discuție pe care o puteți urmări mai jos. 



Citeste si