Hedone Cafe, afaceri de circa 5 mil. lei din espressoare și râșnițe. Se extinde local și internațional

Hedone Cafe, producătorul român de espressoare și râșnițe profesionale, a încheiat anul 2018 cu afaceri de aproximativ 5 milioane de lei, în creștere cu 36%.

Cifra de afaceri înregistrată de Hedone Cafe reflectă creșterea organică, de la an la an, a unicului business local românesc de producție a echipamentelor profesionale de preparare a cafelei, Hedone Cafe ajungând în 2018 la afaceri cu 36% mai mari decât în 2017. 

Motoarele creșterii businessului în 2018 au fost extinderea prezenței companiei la nivel național, diversificarea portofoliului cu noi categorii de clienți, precum și dezvoltarea de noi parteneriate atât la nivel național, cât și internațional. 

„Anul trecut a fost unul foarte bun pentru businessul nostru, iar parteneriatele naționale și internaționale pe care le-am dezvoltat au contribuit semnificativ la procesul de creștere a afacerii, nu doar din perspectiva financiară, ci și din cea a consolidării imaginii companiei noastre de partener solid. Dintre parteneriatele de anul trecut pe piețele externe, suntem foarte mândri de cel cu Nice Korea, în urma căruia aparatele profesionale Hedone Cafe sunt distribuite în toată Asia.” declară Dan Barbu, CEO Hedone Cafe. 

Hedone Cafe în 2019 - extindere locală și internațională

Dacă anul 2018 a fost unul al consolidării parteneriatelor externe și locale, anul 2019 se prefigurează ca fiind unul de introducere a produselor Hedone Cafe pe piețe noi, educate, cu o cultură solidă în ceea ce privește prepararea și consumul de cafea. 

„Spre deosebire de piețele externe – fie cele pe care le prospectăm sau cele pe care vom începe distribuția chiar din acest an – România este încă o piață tânără, deși a făcut progrese remarcabile în ultimii ani. Prin deschiderea pe care o avem către aceste piețe cu tradiție, intrăm în contact cu cele mai actuale tendințe în materie de consum al cafelei, pe care dorim să le împărtășim și în 2019 clienților noștri locali, crescând constant calitatea procesului de preparare a cafelei, prin produse și servicii inovative.” declară Dragoș Manciu, Directorul de Producție al Hedone Cafe. 

În 2019 Hedone Cafe își va continua planurile privind extinderea prezenței la nivel local și internațional, va lansa noi produse (espressoare și râșnițe profesionale) și va participa, cu produsele create în fabrica Hedone Cafe din Craiova, la unul dintre cele mai de impact evenimente din industria ospitalității la nivel mondial - HostMilano 2019. 



Citeste si