- 11 Iulie 2018
HTC lansează anul acesta un dispozitiv bazat pe blockchain
Compania și-a făcut publice planurile pentru a lansa un dispozitiv mobil bazat pe tehnologia blockchain și se presupune că ar putea apărea pe piață în toamna acestui an.
Se primesc deja comenzi pentru dispozitivul Exodus, de la HTC, iar site-ul lansat pentru acesta promite că va fi primul telefon care va avea cold wallet pentru bunurile digitale (în esență, un cold wallet funcționează ca și un cont de economii) care va putea fi accesat printr-o cheie de recuperare pentru securizarea accesului la date, relatează Engadget. Asta înseamnă că portofelul digital este stocat pe o platformă care nu este conectată la internet. Nu se cunosc prea multe detalii despre noul dispozitiv, dar în linii mari ar fi vorba despre un dispozitiv care ar duce la crearea unui internet descentralizat, aplicații și care oferă posibilitatea de a păstra, în siguranță, datele pe dispozitiv, și nu în cloud.
De asemenea, compania a anunțat că un joc numit CryptoKitties va intra pe dispozitivele HTC, începând cu modelul HTC U12 Plus. CryptoKitties este „cel mai mare joc din lume care va fi construit în blockchain”, care permite utilizatorilor să tranzacționeze și să reproducă produse digitale unice, cu miliarde de combinații posibile. U12 Plus sunt primele dispozitive Android care vin cu această aplicație și este prima încercare a companiei de a construi un magazin de aplicații descentralizat.
Pe site-ul oficial scrie că CryptoKitties sunt similare cu Bitcoin sau Etherium, doar că ultimele sunt criptomonede, iar CryptoKitties sunt criptocolecții. O definiție pentru acestea spune că, spre deosebire de criptomonede care trebuie să fie toate identice, ”cryptocollectibles” sunt fiecare unice și limitate în cantitate.