Idei de afaceri: cresc investițiile în blockchain și criptomonede

Firmele tradiționale de venture capital își orientează atenția și investițiile către startup-urile care au proiecte bazate pe criptomonede și blockchain.

Chiar dacă fondurile de investiții specializate în finanțarea proiectelor pe blockchain și criptomonede conduc clasamentul investitorilor, se remarcă o creștere a ponderii firmelor tradiționale de venture capital care își extind portofoliul și investesc în startup-uri și fonduri specializate pe blockchain. Concluzia aparține unui studiu realizat de Crypto Finance Conference, relatează cei de la The Next Web.

În top 10 au intrat firme de venture capital celebre la nivel mondial, cum sunt Andreessen Horowitz și 500 Startups, acestea arătând un interes continuu în finanțarea proiectelor bazate pe blockchain. 

Clasamentul este condus de Boost VC, al căruit portofoliu este constituit, în proporție de 30%, de companii bazate pe criptomonede. Printre acestea se numără Etherscan, Coinbase și firmele specializate în blockchain, cum este Polychain Capital. Alte nume mari care se orientează spre proiecte de cripto sunt ZhenFund, Naval Ravikant, GV și Foundation Capital.

Rezultatele acestui studiu sunt relevante pentru a evidenția încrederea sporită a fondurilor tradiționale în potențialul tehnologiei de tip blockchain. Acestea își extind portofoliul numai atunci când proiectele asigură o rentabilitate stabilă constantă. Asta înseamnă că proiectele bazate pe blockchain și criptomonede fie devin mai puțin riscante, fie promit câștiguri mai mari.

Unul dintre fondurile incluse în listă, Pantera Capital, firmă de investiții în blockchain, a declarat recent că a avut o rată de recuperare a investiției de peste 10.000% în ultimii cinci ani.



Citeste si