- 20 Aprilie 2017
Împarte-ți mașina în drum spre Vama Veche, de 1 Mai, cu UberVAMA
Conform datelor din anii trecuți, peste 60.000 de mașini sunt așteptate pe litoral în weekend-ul 28 aprilie - 1 mai, dintre care peste 25.000 vor ajunge în Vama Veche, una dintre cele mai populare destinaţii pentru tineri.
“UberVAMA e pentru cei care știu că drumul spre mare e cel mai frumos atunci când îl împarți cu cineva. Iar dacă astfel îți acoperi și banii de benzină sau cazarea, cu atât mai bine. Dar e și pentru cei care, anul acesta, vor să își lase maşina acasă pentru că s-au săturat să petreacă ore în plus la volan, pe autostradă. Sau pentru cei care nu mai vor să caute 30 de minute parcare în Vamă, care devine neîncăpătoare, iar oamenii ajung să parcheze chiar în afara localității. Strict în ceea ce priveşte problema parcării, cum ar fi ca anul acesta să putem spune că «Vama Veche nu mai e ce a fost»?” a spus Bogdan Țurcanu, Marketing Manager, Uber România.
Tot ce trebuie să stii pentru a-ți împărți mașina cu alți oameni în drum spre și de la mare, prin UberVAMA- Primul pas este să te înscrii pentru a putea conduce cu UBER. Ulterior, echipa UBER te va contacta pentru a-ți explica următoarele etape. Trebuie să ai permis de cel puțin un an, o maşină bine întreţinută, un cazier auto fără incidente grave și un cazier judiciar curat.
- Vineri, 28 aprilie și apoi luni, 1 mai, intră online în aplicația UBER pentru parteneri în oricare dintre intervalele orare 8:00 - 10:00, 12:00 - 14:00 sau 16:00 - 18:00.
- Aplicaţia te va conecta cu un pasager sau cu un grup de până la trei pasageri care merg în Vamă. Procedează la fel și la întoarcere.
- Cu UberVama poți lua maxim 3 pasageri. Indiferent de numărul călătorilor, costul unei curse cu UberVAMA va fi de 150 de lei pe sens.
Important de știut: în funcție de numărul solicitărilor, ia în calcul și posibilitatea ca aplicația să nu te conecteze într-un anumit interval orar cu alți oameni care merg în Vamă sau spre București. În această situație, poți alege să aștepți următorul interval orar sau să pornești oricum la drum.
Mai multe detalii, pe blogul UBER.