Industria de blockchain este masculină. 1 din 3 startup-uri nu a angajat nicio femeie

Rezultatele unui studiu recent arată că bărbații constituie o majoritate semnificativă în cadrul startup-urilor de blockchain lansate recent - doar 14,5% dintre membrii echipei sunt femei.

Am văzut deja că Europa este restantă la diversitate în startup-urile tech și se pare că în industria blockchain nu este nicio diferență, existând o discrepanță semnificativă între numărul de bărbați și femei angajați în următorul val de companii de criptocurrency. 

Numai 7% dintre companiile de criptomonede lansate recent au la conducere femei, iar numărul este și mai mic atunci când vine vorba de consilieri, aproximativ 8%. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de LongHash, care a analizat peste 1.000 de membri din cadrul a 100 de startup-uri de blockchain.

 

 

Cifrele arată că startup-urile din sfera criptomonedelor sunt „masculine” în proporție de 85,5%, iar 78% nu au angajat niciun director executiv de sex feminin. Mai mult decât atât, dintre cele 100 de startup-uri analizate, 37% nu au angajat nicio femei, în nicio funcție.

În același timp, un alt studiu care a analizat industria criptomonedelor a ajuns la concluzia că bărbații din Generația Millennials erau de două ori mai susceptibili decât femeile să investească în monedele digitale, în timp ce mai puțin de 9% dintre utilizatorii de cripto sunt femei. 

Într-o încercare de a îmbunătăți situația privind paritatea de gen, Asociația Crypto Valley din Elveția a adus doi membri noi, femei, în consiliu, chiar dacă asta a însemnat să crească numărul de membri de la cinci la șapte.

Foto credit: Tzido / Deposit Photos



Citeste si