BT, ING Bank și Orange anunță Apple Pay în România

ING anunță că aduce în România soluția de plată doar cu mobilul pentru posesorii de iPhone, prin serviciul de plată Apple Pay. La scurt timp, Banca Transilvania a anunțat că Apple Pay va fi disponibil și pentru clienții săi.

Later Update - Orange a anunțat integrarea sistemului. 

La scurt după ce a lansat plățile doar cu mobilul pentru utilizatorii de Android, ING anunță că soluția urmează să devină disponibilă și pentru utilizatorii de iPhone. 

În a doua parte a anului, ING Bank România va aduce Apple Pay, ceea ce face plățile cu telefonul mobil mai private, simple și sigure, dar și mai rapide și convenabile pentru clienții din România. La scurt timp după anunțul făcut de ING Bank, Banca Transilvania a reacționat și a anunțat că va avea Apple Pay disponibil în curând, un mesaj care amintește de disputa dintre 5 to Go și Starbucks de pe panourile publicitare din București. 

Soluția ING Pay pentru utilizatorii de Android 

ING Pay a avut în România cea mai rapidă rată de adopție și cel mai mare grad de utilizare dintre toate țările din cadrul grupului ING. De când soluția ING Pay, oferită de ING utilizatorilor de Android, a fost lansat în iulie anul trecut, deja 70.000 de utilizatori au făcut aproximativ 3 milioane de tranzacții, acoperind aproape 4% din totalul tranzacțiilor la POS făcute de cardurile ING.

ING Pay a dovedit că românii sunt nu doar deschiși către opțiunea de plată cu telefonul, dar foarte pregătiți să o adopte.

Foto credit: Apple

 



Citeste si