Cele mai bune startup-uri studențești. Innovation Labs 2016 a luat sfârșit

Innovation Labs 2016, programul de mentorat și dezvoltare pentru tinerii pasionați de tehnologii creative și antreprenoriat, și-a desemnat câștigătorii, în cadrul evenimentului Demo Day, desfășurat joi seară în sala Atrium a Bibliotecii Naționale a României.

La Demo Day au urcat pe scenă 32 de echipe dintre cele 49 care au fost selectate în programul de mentorat ca urmare a Hackathoanelor Innovation Labs din București, Cluj, Sibiu și Timișoara, din martie 2016. La cele 4 Hackathoane s-au înscris peste 350 de tineri, echipele selectate au rămas să lucreze după amiaza și peste noapte la realizarea unui prototip viabil și persuasiv, prezentat în a doua zi a evenimentului. Cele mai convingătoare echipe au fost alese de juriu pentru a trece în a doua etapă a Innovation Labs – perioada de mentorat și dezvoltare a prototipului inițial către un produs care să combine tehnica și orientarea către nevoile reale ale utilizatorilor.

Timp de aproape trei luni, echipele au participat săptămânal la workshop-uri și întâlniri cu mentorii, specialiști în domeniul tehnologiei și antreprenori de top, lucrând la dezvoltarea și rafinarea produselor lor.

Startupurile câștigătoare la Innovation Labs 2016 Demo Day:

Echipele care au fost selectate la Hackathonul Innovation Labs din București, ce a avut loc în luna  martie 2016, au revenit în fața juriului și a publicului cu prototipurile produselor la care au lucrat în timpul perioadei de mentorat. Alături de echipele din București, au participat și echipele câștigătoare din Sibiu, Timișoara și Cluj-Napoca, care au trecut deja de o etapă preliminară de selecție.

Participanți Innovation Labs 2016

Echipele au fost împărțite în patru categorii: Health&Lifestyle, Cybersecurity, Retail și Agriculture

Health&Lifestyle:

  • AlertPlus - Gadget wearable care monitorizează starea de sănătate a pacienților suferinzi de diverse afecțiuni
  • Bikla - Sistem Smart de închiriat biciclete, care funcționează cu ajutorul smartphone-ului.
  • Book-a-Book - Platformă digitală care centralizează arhivele din anumite biblioteci într-un singur loc.
  • ENTy - Dispozitiv care ajută doctorii să diagnosticheze mai bine stările de vertij asociate cu afecțiuni ale urechii interne
  • FishBuzz - Accesoriu pentru pescuit, atașabil undiței. Acesta detectează tensiunea din gută și îți trimite o notificare pe telefon atunci când peștele a mușcat.
  • Hear the Picture - O aplicație ce recunoaște elementele dintr-o anumită poză și le transpune în sunet, cu tot cu ambiența de culori.
  • Lighty - Un proiector de mici dimensiuni, portabil, menit să funcționeze cu smartphone-ul sau tableta ta. Detalii despre el, pe start-up.ro.
  • Livrarel - Un fel de Uber pentru cumpărături, Livrarel este o platformă pe care comanzi ce vrei de la super-market și apoi un cumpărător personal îți aduce produsele acasă.
  • Ludicon - O platformă pe care cei care sunt pasionați de sporturi de echipă își pot da întâlnire în vederea practicării acestora.
  • RealSim - Un soft de realitate virtuală care simulează situații reale dificile cu scopul de a îi permite utilizatorului să fie mai pregătit în cazuri de urgență.
  • RiSe - Un dispozitiv de siguranță pentru motocicliști care apelează singur la urgență în cz de accident.
  • Track My Vibe - O mănușă care analizează efectele și simptomele maladiei Parkinson și care oferă un plus de stabilitate suferinzilor.
  • uRADMonitor - Un dispozitiv care detectează poluarea din mediul înconjurător și chiar și urmele de radiații. Detalii despre acesta, pe start-up.ro.
  • Cybersecurity:

  • Amadeus - O aplicație pentru telefoane cu care scanezi datele afișate pe contoarele de apă sau de gaz. Aceasta îți permite să și plătești facturile aferente și să-ți optimizezi mai bine cheltuielile.
  • INTACT - O platformă care conectează echipamentul industrial într-o singură fereastră de unde se poate analiza totul.
  • M4Security - O cască Bluetooth care îți permite să vorbești în siguranță, fără riscul de a avea telefonul ascultat.
  • Retail:

  • Avocatoo - O platformă prin care găsești rapid consultață legală din partea unui avocat. Mai multe detalii, pe start-up.ro.
  • Marketio - O rețea socială care unește meșteugarii de produse artizanale cu cumpărătorii și pasionații acestui domeniu.
  • Noxis - Acesta ajută retail-erii care nu au contracte stabile de livrare, permițându-le să trimită produsele cu ajutorul taximetriștilor.
  • Radio Tag - Un transmițător radio gândit pentru muzee. Utilizatorul ascultă poveștile din spatele exponatelor cu ajutorul unui simplu radio.
  • Simple - O aplicație care eficientizează comunicația prin SMS între mai mulți membri ale aceleiași companii sau echipe.
  • Squired - O platformă prin care poți rezerva rapid o masă specifică din cadrul unui restaurant și care îți permite să oferi un rating serviciilor din local.
  • Simys - Un motor de căutare pentru îmbrăcăminte.
  • Urban Wallet - Un portofel care oferă protecție împortiva clonării cardurilor.
  • Virtual Assistant - O platformă pentru hiper-market-uri care suplinește când e nevoie lipsa asistenților de raion.
  • Agriculture:

  • Beenocular - Un dispozitiv care permite monitorizarea albinelor și a stupilor.
  • GreenLeaf - Un dispozitiv care controlează atmosfera din interiorul serelor și solarelor pentru a eficientiza producția de legume.
  • Hive Inspector - Un alt dispozitiv pentru monitorizarea albinelor. Acesta măsoară greutatea, temperatura și umiditatea.
  • Mintenas - Un mediu online unde fermierii se pot întâlni cu cumpărărtorii. Acesta facilitează relația dintre cerere și ofertă.
  • Serafim - Un sistem de agricultură de precizie care folosește senzori și drone pentru a monitoriza mai bine culturile.
  • SmartGreenhouse - Un sistem de control al serei, prin intermediul unei aplicații mobile.
  • TRusT - O platformă care digitalizează noile cooperative pentru a le facilita vânzarea de produse către marile hipermarket-uri.


  • Citeste si