Investitorii japonezi caută să finanțeze startup-uri europene de deep tech

Un număr tot mai mare de investiții au început să curgă din Asia în companii de tehnologie din Europa.

De curând a fost lansat un nou fond de investiții, Dubbed NordicNinja VC, de 100 de milioane de euro, pentru a finanța startup-uri din Europa, în special cele din Țările Nordice și Baltice.  Printre investitorii care și-au deschis buzunarele se numără giganți precum Honda, Panasonic, Omron, dar și Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JBIC).

Banii vor merge, în special, către companii din industria deep tech, care lucrează cu inteligența artificială, realitatea virtuală, mobilitatea autonomă și IoT. Fondul VC ar urma să investească între 2 și 5 milioane de dolari în fiecare startup, pentru a construi punți între Europa de Nord și Asia.

Astfel, prin lansarea noului fond VC se urmărește scalarea startup-urilor din Europa de Nord în Japonia, dar și alte țări din Asia.

Potrivit lui Shinichi Nikkuni, managing partner la Nordic Ventures, atractivitatea Europei pentru Japonia se datorează numărului mare de clustere de tehnologie care sunt răspândite în aceste regiuni - Țările Nordice și Baltice - dar care nu sunt bine-cunoscute în Asia. „Universitățile joacă un rol important în formarea acelor clustere - de exemplu, KTH în Stockholm, cu inovații de health-tech, Odense din Danemarca, care are un cluster foarte puternic de robotică; și Helsinki și Espoo în Finlanda, cu inovație solidă pe mobilitate”, a declarat Nikkuni pentru VentureBeat.

 



Citeste si