Joburi în IT: CGI deschide centru în București. 300 de locuri de muncă în industria software

CGI deschide primul său centru de consultanță și dezvoltare în domeniul software din România, unde vor fi angajați 300 de specialiști în următorii trei ani.

CGI, companie canadiană și al cincilea actor mondial independent în domeniul serviciilor de tehnologie a informației, anunță deschiderea primului său centru de consultanță și dezvoltare în domeniul software din România, la București, unde vor fi angajați 300 de specialiști în următorii trei ani. Prin înființarea acestui centru, CGI își reafirmă ambiția de a răspunde cât mai bine cererilor clienților săi francezi, prin furnizarea unor servicii digitale care respectă standardele de calitate internațională.

O prezență strategică pentru dezvoltarea CGI

Prin deschiderea acestui nou centru, CGI urmărește să susțină cererea crescândă a clienților săi în domeniul transformării digitale, printr-un centru în măsură să asigure servicii în limba franceză, dintr-o țară a Uniunii Europene.

Amplasat în București, în apropierea Universității Politehnice, centrul va furniza expertiză în domeniul asistenței și mentenanței soluțiilor software aplicative bazându-se pe o serie întreagă de tehnologii (Java, DotNet, BI), precum și pe experiența sa în implementarea sistemelor de anvergură, ceea ce va constitui o direcție majoră de dezvoltare.

Centrul, care va deservi exclusiv clienții francezi ai CGI, va fi inclus în rețeaua existentă de centre de producție aflate în Franța, peninsula Iberică și în Maroc.

„Prin deschiderea primului nostru centru de consultanță și dezvoltare în domeniul software din România, urmărim să oferim clienților noștri francezi servicii digitale inovatoare care respectă standardele de calitate internațională. Organizat pe baza unui model care și-a dovedit avantajele, centrul își propune să susțină dezvoltarea și creșterea activităților noastre din Franța”, spune Jean-Michel Baticle, Președintele de operațiuni al CGI pentru vestul și sudul Europei.

O platformă de servicii în centrul Europei

Alegerea României corespunde multiplelor cerințe ale CGI și ale clienților săi. Stat membru al Uniunii Europene, România este supusă aplicării GDPR, iar astfel, organizațiilor franceze le este garantat un nivel identic de protecție și asigurată stocarea datelor lor pe teritoriul european.

În plus, România face de câțiva ani investiții consistente în dezvoltarea infrastructurilor fizice și informatice de prim rang, ceea ce explică de ce multe companii străine au ales să își desfășoare o parte din activități aici

România este și o țară în care sunt pregătiți an de an specialiști IT cu nivel excelent de cunoștințe, obișnuiți să lucreze în medii francofone.

300 de specialiști angajați până în 2021

CGI își propune să angajeze 300 de persoane până în 2021, 100 de candidați urmând să fie angajați doar în anul 2018. Posturi de dezvoltatori, analiști, responsabili de proiect, consultanți de soluții și manageri de proiect sunt, astfel, disponibile în centrul din București.

„Lider mondial în domeniul serviciilor digitale, CGI le propune angajaților săi activități pasionante, esențiale pentru transformarea digitală a companiilor și a societății. Suntem mândri să putem oferi prin noul nostru centru oportunități de carieră unice candidaților care ni se vor alătura și să contribuim astfel la dezvoltarea economiei locale pe termen lung”, spune Cyril Bricout, Vice-Președinte responsabil de noul centru CGI din România.

Candidații își pot depune CV-ul și scrisoarea de intenție, privind motivația lor de a se alătura CGI, la adresa cgi.recrute.roumanie.fr@cgi.com.



Citeste si