Joburi în IT: Globant deschide un centru de dezvoltare în Cluj-Napoca

Globant, companie de servicii de tehnologice difitale, anunță deschiderea unui nou centru de dezvoltare în Cluj-Napoca. De aici, compania își extinde expertiza digitală și cognitivă pentru portofoliul de clienți internaționali.

Biroul companiei Globant, din Cluj-Napoca, se va axa pe extinderea centrelor sale de dezvoltare prin valorificarea talentelor locale din sfera de transformare digitală și cognitivă. 

„Pasiunea noastră este de a construi cea mai bună echipă din lume, iar în tipul acestei căutări vrem să întâlnim cele mai bune talente, indiferent de locul unde se află. România are o mulțime de profesioniști uimitori, astfel, suntem convinși că această deschidere va fi cheia dezvoltării globale a Globant”, a declarat Martín Migoya, CEO și cofondator al companiei. „Având un rol important în realizarea transformării digitale și cognitive, vom continua să construim o echipă remarcabilă pentru a sprijini clienții noștri în parcursul lor spre o schimbare majoră”, a mai adăugat el.

Activitatea principală al companiei Globant este transformarea digitală și cognitivă a celor mai inovatoare și mai avansate din punct de vedere tehnologic branduri din lume, din industriile de consumer, media, tehnologie, finanțe și divertisment.

Pentru a satisface cât mai bine această gamă variată de companii și provocări în materie de tehnologie, Globant și-a organizat structura pe plan intern în 20 de studiouri de dezvoltare, separate ca domenii, dar interconectate, axate pe tendințele mondiale în tehnologie, inclusiv AI, Big Data, IoT, Cybersecurity, Mobile, Cloud , UX, Digital Content și multe altele.  Globant este listat la Bursa din New York ca GLOB. 

„Globant își propune să ofere oportunități de dezvoltare a carierei profesioniștilor din întreaga lume”, a adăugat Guibert Englebienne, Chief Technology Officer și cofondator Globant. „Cu această nouă deschidere, suntem bucuroși să aducem în acest oraș cât mai multe oportunități pentru tinerii dezvoltatori și suntem nerăbdători să ne îmbogățim compania cu talentul și cultura lor”.

Pentru evenimentul de lansare pe piața din Cluj, compania Globant a pregătit o serie de prezentări pentru a discuta despre inteligența artificială și despre unele dintre cele mai puternice tendințe tehnologice de astăzi. Evenimentul de inaugurare va reuni speakeri naționali și internaționali, pentru a discuta despre impactul culturii asupra tehnologiei și asupra viitorului orașelor inteligente.

Înființată în 2003, Globant are 40 de centre de dezvoltare în 32 de orașe din 14 țări și peste 9.000 de angajați, care lucrează pentru companii precum FOX, Google, Linkedin, BBVA, EA și Coca Cola. 



Citeste si