Ai o aplicație mobilă cu impact social? Înscrie-te la mYouth, competiție internațională de antreprenori

Anul acesta, Risky Business Ventures organizează ediția românească a programului mYouth, care se desfășoară simultan în 13 țări. Care sunt condițiile de participare și premiile puse la bătaie?

În cadrul programului, echipele selectate vor avea ocazia să participe la un hackathon continental în Austria și un bootcamp de business în Macedonia. În plus, beneficiază de cursuri Udemy gratuite, mentorat internațional, precum și de șansa de a câștiga unul dintre marele premii la European Youth Award. Toate costurile legate de cazare, transport și mese sunt acoperite de proiect.

Startup-urile pot completa formularul de înscriere de aici până pe 31 martie. Sunt invitate să se înscrie toate echipele din România și Moldova (pot fi și fondatori unici), în vârstă de maximum 33 de ani, care lucrează la o aplicație mobilă cu impact social. Aceasta trebuie să fie cel puțin în stadiul de MVP. Cele trei aplicații selectate intră în faza următoare a proiectului, urmând să participe, în iulie, la hackathon-ul continental din Austria.

Echipele selectate vor avea parte de oportunitatea de a afla cum rezolvă tineri din Asia și Africa problemele lor din comunitate și de a interacționa cu ei pentru a-și dezvolta viziunea. Un avantaj al acestui proiect este faptul că participanții sunt încurajați să își dezvolte și abilitățile în domeniul business pe lângă cele tehnice, în condițiile în care, în general, se pune accent doar pe unul dintre aceste aspecte.

Risky Business Ventures este primul accelerator pre-seed cu un fond cu capital românesc dedicat, fondat de oameni de afaceri care vor să încurajeze antreprenoriatul în România.

mYouth este un program cofinanțat de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene, organizat în paralel în Kenya, Hong Kong, România, Polonia, Macedonia, Austria, Vietnam, Filipine, Ghana, Senegal și Tanzania.

 

 

 



Citeste si