Pulsul startup-urilor, investițiilor și inovării în Europa

Cum arată mediul de startup-uri locale în țările din Europa Centrală și de Est? Cât de mulți bani se investesc? Care sunt cele mai bine organizate startup-uri și care trebuie urmărite? Răspunsurile se găsesc în studiul despre care vom vorbi în continuare.

East-West Digital News (EWDN), agenția de știri care acoperă ecosistemele de startup-uri, a publicat un amplu raport de cercetare care analizează starea activităților din sfera tehnologiei și capitalului de risc din această regiune. "Startup Investment & Innovation in Emerging Europe" a implicat peste 100 de experți locali și internaționali și a studiat 24 de țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv Rusia și Țările Baltice. 

Având în vedere numărul mare de țări incluse în raport, există o viziune foarte mixtă a peisajului, cu o activitate mai mare în unele țări, care înclină accentuat balanța în comparație cu cu ecosistemele de startup mai puțin dezvoltate.

Potrivit acestuia, Țările Baltice, în principal Estonia, au cel mai înalt nivel de talent tehnic și de finanțare a startup-urilor. La fel de bine stau Rusia și Slovenia. Pe de altă parte, țări precum Albania și Serbia sunt la coada clasamentelor, unde ecosistemul startup-urilor este abia în curs de formare.

Dacă ne referim la România, cifrele nu sunt îmbucurătoare. La capitolul investiții în startup per capita, România investește între 1 - 5 euro, fiind pe locul 2 cu cele mai puține investiții, după Moldova, Albania și Azerbaidjan. La fel de prost stăm și în ceea ce privește maturitatea ecosistemului de startup-uri și maturitatea pieței în general. 

Potrivit studiului, în România sunt aproximativ 3.700 de startup-uri sau proiecte de startup și între 200-300 de startup-uri noi apar anual. Aceste afaceri sunt susținute de circa 22 de hub-uri și incubatoare în toată țara. În ceea ce privește activitatea investițiilor de capital, se remarcă UiPath, care a atras 30 de milioane $ în 2017. Ulterior, în 2018, a devenit primul unicorn fondat în România, primind o investiție în valoare de 153 de milioane $, fiind evaluată la peste un milliard de dolari.

Europa Centrală și de Est se află, încă, în spatele restului continentului la fluxul de startup-uri. Printre cele mai importante probleme care influențează această lipsă de interes sunt faptul că investitorii nu sunt protejați seminificativ din punct de vedere legal, nu este conștientizată importanța acestor ecosisteme, iar mediul politic este unul nefavorabil, influențat de corupție în anumite țări.

Totuși, cea mai puternică trăsătură pe care o au țările din zona CEE rămâne talentul tehnic, în special în ceea ce privește sfera AI și computer vision, unde startup-uri din Rusia, Ucraina și Estonia au potențial să prospere și să devină lideri europeni, dacă vor avea sprijinul potrivit.

 



Citeste si