- 26 Iunie 2018
The Beer Institute deschide magazin cu bere artizanală românească în București. Peste 100 de sortimente
Ideea deschiderii unui astfel de magazin îi aparține Adinei Mugescu, tânără profesoară, care crede în potențialul berii artizanale românești și în educarea consumatorilor. Alături de ea, a pornit la drum și Andreea Săraru, ghid de turism, care a descoperit berile în călătoriile ei de-a lungul și de-a latul țării.
„Am decis să transformăm noua pasiune într-un business, din dorința de a sprijini comunitatea de bere artizanală și de a oferi consumatorului o alternativă la ceea ce există și este promovat în piață în acest moment”, a declarat Adina Mugescu, director general și cofondator al companiei VP Craft Industries, care deține The Beer Institute.
Investiția totală în deschiderea conceptului The Beer Institute se ridică la aproximativ 20.000 de euro și provine din surse proprii și finanțare bancară. În primul an de activitate, compania își propune să atingă o cifră de afaceri de 50.000 de euro.
Piața de bere artizanală din România este în plină dezvoltare, cu peste 30 de microberării și cidrării care produc bere. Pentru consumator, este important să aibă acces, în același loc, la cât mai multe tipuri de bere. În plus, fiind vorba despre bere artizanală, prețul joacă un rol important, iar un magazin de specialitate este locul potrivit pentru cumpărarea sticlelor de bere la un preț de raft corect.
„Avem beri artizanale produse în Bucuresti și împrejurimi, dar și în Sibiu, Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara. Toți cei care vor avea berea expusă în shop-ul nostru au fost foarte deschiși și ne-au încurajat în demersul nostru. În total, sunt aproximativ 123 se sortimente de bere și cidru, de la cele cu un gust pronunțat de hamei, pana la cele fresh și fructate. Prețul unei sticle pornește de la 7-8 lei și poate atinge sau chiar depăși 20 de lei, pentru cele speciale, cu alcoolemie ridicată (peste 9%)”, a declarat Andreea Săraru, co-fondator al The Beer Institute.
The Beer Institute își propune să devină un punct central de atracție pentru toți iubitorii de bere artizanală prin:
- Livrări la domiciliu (trimestrul IV al acestui an)
- Sesiuni de degustări de bere – unde sunt detaliate procesul de fabricație, ingredientele, povestea fiecărei beri, etc.;
- Organizarea de evenimente (lansări de beri noi, întâlniri ale producătorilor și pasionaților de bere artizanală, concursuri pentru amatori, etc.);
- Furnizarea de bere artizanală pentru evenimente private și corporate;
- Educarea continuă a consumatorilor.
Pe start-up.ro a mai apărut povestea unei afaceri cu bere artizanală. Stația Rombeer este magazinul unde îți faci plinul cu bere la PET, afacerea unui antreprenor care a brevetat în România sistemul de îmbuteliere la PET a berii artizanale.