Mai multe oportunităţi pe eBay pentru comercianţii români

Peste 5.000 de comercianţi din România au vândut în primele șapte luni din acest an aproape 192.000 de produse prin eBay, una dintre cele mai mari platforme de comerţ online din lume.

 

Cel mai bine vândute produse sunt din categoriile jocuri video şi console, ceasuri şi bijuterii, piese şi accesorii auto, telefoane mobile şi accesorii, fashion, îngrijire personală şi cosmetice. De exemplu, la fiecare oră se vinde un ceas, iar la fiecare 30 de minute se vinde un articol de îmbrăcăminte sau o pereche de încălțăminte. 

Circa 98% dintre comercianţii din România care și-au listat produsele pe platformă vând și în afara graniţelor, ceea ce înseamnă că au înţeles impactul pe care comerţul internaţional îl poate avea în dezvoltarea unei afaceri. Pentru a-și promova produsele pe piețe externe, comercianții au la dispoziție o serie de instrumente suplimentare dezvoltate de eBay, cum ar fi listarea produselor pe diverse site-uri eBay regionale, servicii de advertising management sau transportul către depozite din străinătate. 

Mai multe oportunităţi pentru comercianţii români 

„Ne propunem să creăm cât mai multe oportunităţi pentru comercianţii români şi să le punem la dispoziţie instrumente care îi pot ajuta să îşi crească vânzările, prin integrarea mai simplă a serviciilor de depozitare şi transport. De curând am introdus un serviciu de relaţii cu clienţii în limba română şi suntem în discuţii cu mai multe companii de logistică şi curierat internaţional, precum şi cu furnizori locali. În cazul comerţului online, cererea pe plan local este limitată, în consecinţă ar fi un pas normal pentru aceste companii să intre pe piaţa internaţională unde oportunităţile de dezvoltare sunt numeroase”, a declarat Ilya Kretov, general manager eBay pentru Rusia şi ţările emergente din Europa. 

eBay a dezvoltat Ebaymag, un serviciu care vine în sprijinul comercianţilor ce doresc să vândă pe pieţe externe, întrucât face posibilă listarea concomitentă a produselor pe cel puţin opt pieţe, asigură traducerea automată a descrierii produselor listate din limba nativă în cea a ţărilor înregistrate pe platformă, actualizează automat stocul după efectuarea unei vânzări şi oferă suport pentru clienţi în mai multe limbi internaţionale, printre care şi limba română. 

Orice comerciant sau persoană fizică îşi poate crea un cont pe eBay pentru a comercializa produse noi sau second-hand. Deşi platforma este cunoscută mai ales pentru licitaţii online, 80% dintre produsele vândute pe eBay sunt noi şi 88% dintre acestea au un preţ fix. 

În ultimul an, aproape 130.000 de persoane din România au făcut cumpărături pe eBay, unde au avut de ales dintr-o ofertă de peste un miliard de produse vândute de comercianţi la nivel internaţional.

La nivel global, eBay a înregistrat venituri de 2,6 miliarde de dolari în trimestrul al doilea din 2018, în creștere cu 9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Vânzările totale au crescut cu 10% în aceeași perioadă și au atins 23,6 miliarde de dolari. Numărul cumpărătorilor activi pe platformele eBay a crescut cu 4% în trimestrul al doilea, la 175 de milioane de persoane.

Vezi aici mai multe discuții ale specialiștilor despre cum îți vinzi produsele pe piețe internaționale.

Foto credit: Y-Boychenko / Deposit Photos



Citeste si