Modelul de succes al lui Steve Jobs, care se aplică în orice business

Probabil că Steve Jobs nici măcar nu are nevoie de o prezentare, fiind omul care a revoluționat industria tehnologiei. A reușit să facă din Apple unul dintre cele mai mari și mai cunoscute branduri din lume și a rămas întotdeauna fidel unor reguli care l-au ajutat să-i aducă succesul.

Carmine Gallo, lider inspirațional și autorul mai multor bestsellere, își amintește că în 2011, atunci când Steve Jobs a murit, cei de la ABS News i-au cerut să împărtășească din ideile pe care le-a adunat în timp ce a scris trei cărți despre Jobs și Apple. Gallo le-a redat și într-un articol pe Entrepreneur și spune că regulile după care s-a condus Steve Jobs au rămas relevante și astăzi și au fost cele care au ajutat Apple să ajungă primul brand tech evaluat la 1.000 de miliarde de dolari. 

Urmează-ți pasiunile

„Fă ceea ce îți place” este mai mult decât o replică de-a lui Steve Jobs folosită în renumitul discurs din cadrul ceremoniei de absolvire de la Stanford. Carmine Gallo își amintește că într-o apariție publică alături de Bill Gates, Jobs a explicat rolul pe care l-a jucat pasiunea în succesul său. „Oamenii spun că ai nevoie de foarte multă pasiune pentru ceea ce faci și au dreptate”, ar fi spus acesta. „Pentru că este foarte greu, iar dacă nu are pasiune, orice om rațional ar renunța”, a mai explicat acesta.

Găsește o cauză nobilă

În 1983, Steve Jobs încerca să-l recruteze pe John Sculley de la PepsiCo, pentru a-l aduce la Apple. După ce acesta a refuzat în repetate rânduri oferta, într-o discuție finală, Jobs l-a întrebat dacă „vrei să vinzi toată viața apă cu zahăr sau vrei să schimbi lumea cu mine?”. Sculley a acceptat job-ul și a fost CEO al Apple timp de un deceniu, până în 1993. Pentru Steve Jobs, dorința de a face calculatoarele accesibile pentru oricine nu era o strategie de business, ci o chemare, după cum spune Sculley. 

Simplifică totul

Simplitatea este sofisticarea absolută, afirma Steve Jobs. Pentru el, modul în care se aborda designul era încercarea de a obține cele mai multe rezultate din puțin”, a explicat designerul Jony Ive. Jobs a încercat să aducă simplitate în tot, de la design până la strategie. Atunci când Jobs s-a întors la Apple, după 12 ani de la concediere, prima lui măsură a fost să taie 70% din oferta de produse Apple pentru ca inginerii să se concentreze, în schimb, pe „pietre prețioase”, după cum spunea el.  

Dezlănțuie-ți creativitatea

Creativitatea nu vine de la sine. Expune-te la idei din afara zonei tale de lucru. Jobs spunea că secretul creativității „se rezumă la încercarea de a te expune la cele mai bune lucruri pe care le-au făcut oamenii și apoi să încerci să aduci aceste lucruri la ceea ce faci”. 

Oferă clienților o experiență de neuitat

Carmine Gallo spune că una dintre cărțile lui, ”The Apple Experience” dezvăluie faptul că multe branduri mari au copiat modelul Apple, inclusiv cei de la Tesla. Lucru confirmat de către fostul șef de retail, care i-ar fi recunoscut că magazinul Tesla „este un Apple Store, doar că se vând mașini în loc de calculatoare”. Potrivit lui Gallo, cheia succesului Apple Store este în oameni, care sunt angajați pentru personalitate. „Oricine poate fi învățat să vândă un iPad, dar nimeni nu poate fi învățat prietenia”, afirmă el. Așadar, angajează pentru personalitate și cultură.  

Spune o poveste

Lansările de produs ale Apple erau renumite și pentru prezentările lui Steve Jobs, care nu avea nevoie de slide-uri care să-l ajute. Jobs era un expert în storytelling și un showman, de aceea reușea să facă din orice lansare de produs un spectacol, cu răsturnări de situație și momente care uimeau audiența. Dacă ar fi un lucru de învățat din prezentările lui ar fi acela că trebuie să spui o poveste, nu doar să prezinți un produs. 

Vinde visuri, nu produse

Despre brandul Apple s-au ținut multe prezentări, iar majoritatea celor care le țineau afirmau că Apple vinde o experiență, nu produse. Atunci când a fost lansată celebra campanie "Think Different", în '97, Steve Jobs spunea: „Unii oameni cred că ei [cumpărătorii de calculatoare Mac] sunt nebuni, dar în acea nebunie noi vedem genialitate”. Succesul pe care îl are Apple confirmă că aceste reguli trebuie aplicate în orice business. 



Citeste si