- 21 Februarie 2018
O româncă, ajutată de Bill Gates să salveze vieți în Africa
Potrivit unui raport pentru World Bank, peste un miliard de oameni nu dețin un act de identitate oficial, iar o treime dintre aceștia sunt copii. Asta înseamnă că sunt în imposibilitatea de a accesa chiar și servicii medicale de bază. Marea majoritate a acestor așa-numiți „cetățeni invizibili” locuiesc în Africa și Asia.
Acum, o nouă generație de companii care lucrează cu tehnologia biometrică vor să ajute comunitățile defavorizate. Una dintre acestea este și startup-ul Simprints, care a creat un scanner portabil. Dispozitivul folosește un algoritm pentru a crea un ID unic, care ajută la construirea unei baze de date biometrice complexe. Odată ce persoanele sunt înregistrate cu succes, medicii le pot accesa întregul istoric medical digital.
Unul dintre fondatorii organizației care a creat acest scanner este Alexandra Grigore. Ea le-a spus celor de la CNN că „tehnologia biometrică le permite multor organizaţii să evite un sistem bazat pe computer şi să treacă de la un sistem birocratic, la unul mobil”.
Alexandra a absolvit ASE și Politehnica și are un master în nanotehnologie şi biotehnologie, la o universitate din Germania. Mai mult decât atât, prin activitatea sa, ea a reușit să-l impresioneze chiar pe Bill Gates, care i-a plătit doctoratul la Universitatea Cambridge - 13.000 de lire sterline pe an.
Nicholas Mwaura lucrează alături de doctori și voluntari utilizând tehnologia celor de la Simprints, pentru a scana amprentele și pentru a crea prima bază de date biometrică din țară.
„Tehnologia biometrică a schimbat complet modul nostru de a gândi”, spune Mwaura. El afirmă că Simprints le oferă cetățenilor fără identitate o speranță și acces la un sistem medical mai bine sincronizat.
Sursă foto: CNN