- 13 Martie 2018
Orașele viitorului vor fi construite cu imprimante 3D
New Story, o organizație non-profit din Silicon Valley, a căutat ani la rând o soluție ca să construiască locuințe sigure pentru cei din țările sărace sau în curs de dezvoltare. După câteva luni de cercetare, au început să lucreze cu ICON, o companie de tehnologie în construcții, și au creat un echipament care poate să construiască o casă repede și ieftin. Așa a apărut Vulcan, imprimanta 3D.
Prima casă construită din ciment are aproximativ 200 metri pătrați și a fost ridicată în mai puțin de 24 de ore, în condițiile în care construcția unei case cu forță de muncă umană durează între 13 și 20 de zile. Modelul are un living, un dormitor, o baie și o verandă curbată.
În plus, imprimarea 3D reduce substanțial costurile. Deși au mai existat companii care au reușit să facă imprimarea unei case, acestea costau la fel de mult ca și o casă construită obișnuit, adică minimum 10.000 de dolari. Imprimanta Vulcan construiește o locuință, având aceleași dimensiuni, cu maximum 4.000 de dolari. În plus, pe lângă costul de construcție, Vulcan va reduce semnificativ cantitatea deșeurilor și costurile forței de muncă.
Unul dintre fondatorii companii ICON a declarat pentru Fast Company că, inițial, modelul realizat acum va fi folosit în calitate de birou, pentru a fi testat din punct de vedere practic și estetic. Dacă lucrurile merg conform planului, anul viitor ar putea fi construită o comunitate formată din aproximativ 100 de locuințe în El Salvador.
Mașinăria este similară cu alte echipamente de imprimare în curs de dezvoltare, dar este concepută să încapă într-un camion, astfel încât să fie ușor transportat în zone rurale, fiind rezistentă la călătorii lungi și condiții dure. Imprimanta utilizează un mortar care poate fi găsit oriunde, iar fundația de beton este la fel ca cea pe care New Story o pune la casele sale originale.
Puteți urmări povestea din spatele tehnologiei și întregul proces în videoclipul de mai jos.