MIT investește un miliard de dolari pentru a deschide un colegiu pe zona AI

Celebra Universitate MIT din Statele Unite intenționează să pună bazele unui nou colegiu care să combine tehnologiile AI, machine learning și data science cu alte discipline academice.

MIT (Massachusetts Institute of Technology), instituția din SUA care a adoptat modelul universităților politehnice din Europa, și-a luat un angajament de 1 miliard de dolari cu noul colegiu, aceasta fiind cea mai mare investiție financiară făcută vreodată de o instituție de învățământ din Statele Unite, potrivit Engadget. O investiție de 350 de milioane de dolari vine din partea lui Stephen A. Schwarzman, CEO și cofondator al Blackstone, firmă de private equity. Schwarzman va da și numele instituției nou apărute.

Astfel, MIT Stephen A. Schwarzman College of Computing ar urma să se deschidă în septembrie 2019, în clădirea actuală a MIT, ca ulterior să se mute în clădirea proprie, în 2022. MIT dispune de aproximativ 65% din banii necesari pentru a deschide College of Computing. 

Rafael Reif, președintele MIT, a declarat că această nouă abordare a noilor tehnologii este una necesară, având în vedere modul în care computing, data și AI remodelează lumea. El a mai spus că inteligența artificială va fi disciplina principală, fără ca studenții și cercetătorii să fie nevoiți să-și împartă timpul între mai multe departamente. „Inteligența artificială este peste tot și trebuie să fie înțeleasă și stăpânită de aproape oricine”, este de părere Reif.

 

 

 



Citeste si