Black Friday 2018: ce vor cumpăra românii și câți bani vor cheltui

În topul preferințelor românilor care vor face cumpărături de Black Friday 2018 se află produsele electrocasnice și electronice, conform unui studiu realizat de agenția de digital marketing adLemonade.
Black Friday 2018 la eMAG, Flanco, Altex, PC Garage, evoMAG și alții. Ghidul complet înainte de sărbătoarea reducerilor

Din studiu reies diferite obiceiuri de consum ale românilor în ceea ce privește perioada de Black Friday 2018. Acesta a fost realizat de la începutul lunii octombrie pe un eșantion de 205 persoane, dintre care fac parte: antreprenori, IT-iști, directori de marketing sau specialiști de marketing și C level management: chief executive officer (CEO), chief operations officer (COO) și chief financial officer (CFO).

Întrebați ce au în plan că cumpere anul acesta de Black Friday, majoritatea respondenților (52,5%) au confirmat că își doresc să achiziționeze electrocasnice și electronice. Pe locul doi se află segmentul fashion, 16,6% dintre participanți intenționând să cumpere haine, încălțăminte și accesorii. Pe locul 3 se află segmentul destinat cărților, cu un procent de 9,1%. Iar 5,7% dintre respondenți și-au propus să cumpere articole de casă și grădină și tot 5,7% cosmetice și produse de îngrijire personală.

De Black Friday 2018 ne-am gândit să-ți oferim și câteva recomandări de produse pe care să le eviți.

Pentru 47,3% dintre respondenti, principala sursă de informare cu privire la ofertele Black Friday este eMag. Site-urile brand-urilor ocupă locul 2 în preferințele participanților - 16,6%, urmate de comparatoarele de prețuri - 11,2%. Țepele de Black Friday 2018 pot veni în multe forme. De exemplu, anul trecut, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi în valoare totală de 122.000 de lei în urma campaniilor de reduceri de Black Friday 2017, potrivit Agerpres. Din acest motiv, am făcut un material în care îți arătăm cum verifici prețurile, ca să te ferești de țepele de Black Friday.

Cei mai multi respondenți preferă să facă cumpărăturile în dimineața zilei de Black Friday. Seara ocupă locul 2 în preferințele participanților, iar miezul nopții se poziționează pe locul 3. Cei mai puțini aleg intervalul prânzului pentru a-și cumpăra produsele de Black Friday.

Află care sunt ofertele de Black Friday 2018 vânate de români: reducerile căutate

Potrivit studiului efectuat de agenția de digital marketing adLemonade, 38,5% dintre respondenți au alocat în 2017 un buget între 500 și 1000 de lei pentru cumpărăturile de Black Friday, 31,7% dintre ei au ales să cheltuie peste 1000 de lei, în timp ce 29,8% au cheltuit între 1 - 500 de lei. 

Black Friday 2018 aduce o creștere cu 30% a cumpărăturilor online, potrivit estimărilor făcute de PayU România, liderul pieței de plăți online.

Foto credit: VitalikRadko / Deposit Photos

 



Citeste si