Telefonul pliabil de la Samsung este... o tabletă. Primele imagini

Devine o concurență acerbă pe piața smartphone-urilor pliabile, întrucât mai mulți producători de telefoane și-au exprimat interesul în această tehnologie. Samsung a făcut publice imaginile cu primul său telefon pliabil, care pare a fi, de fapt, o tabletă.

La începutul lunii septembrie, Samsung confirma că vom vedea primul smartphone pliabil în acest an și nu i-a luat mult până să facă publice primele imagini cu acesta. DJ Koh, CEO-ul diviziei mobile de la Samsung, a declarat pentru publicația CNET că, în poziția deshisă, smartphone-ul va oferi aceleași funcționalități ca ale unei tablete, cu multi-tasking și un ecran mare. Odată pliat, telefonul devine un telefon portabil, scriu cei de la The Verge.

Reprezentanții companiei nu au venit cu detalii privind specificațiile tehnice - știm doar că are un display flexibil ce dispune de tehnologia OLED, iar din imagini vedem că este vorba despre o tabletă care se transformă în telefon, design similar cu cel patentat de Motorola, cu un singur ecran care se pliază cu ajutorul unui sistem de încălzire.

Koh a declarat anterior că dispozitivul ar putea fi prezentat în cadrul conferinței Samsung, din 7 noiembrie, dar nu se știe când ar urma să intre și pe piață. Totuși, potrivit acestuia, smartphone-ul va fi lansat numai dacă partea de user experience se ridică la standardele sale, în caz contrar, nu vrea să lanseze un astfel de produs.  

În același timp, și alți producători de telefoane și-au direcționat efortul și resursele pentru a produce un telefon pliabil. Au apărut zvonuri că Huawei va lansa un telefon cu două ecrane și o balamă care se pliază.

Am testat dispozitivul ZTE Axon M care se pliază, la MWC 2018, și puteți vedea aici un scurt filmuleț.

Mai jos puteți vedea primele imagini cu smartphone-ul pliabil produs de Samsung.

Foto credit: Drew Angerer | Getty Images

 



Citeste si