Suedia are primul drum public electrificat din lume care încarcă mașinile din mers

Suedia se poate lăuda acum cu primul drum electrificat din lume. Deși este unul destul de scurt, pe un interval de 2 kilometri, este totuși un pas important în strategia energetică pe termen lung a Suediei și eforturile sale de combatere a schimbărilor climatice.

Aproximativ 2 km (1.2 mile) de șină electrică a fost instalată pe un drum public de lângă Stockholm. Electrificarea a costat aproximativ 2.5 milioane de dolari. La un preț de 1 milion de euro pe kilometru, electrificarea drumurilor este, totuși, de 50 de ori mai ieftină decât construirea unei linii urbane de tramvai.

Această acțiune face parte din lista de obiective a Suediei, care s-a angajat să se decupleze complet de la combustibilii fosili până în 2030, în condițiile încălzirii globale, iar asta înseamnă că trebuie să reducă emisiile de gaze din sectorul transporturilor cu 70%.

Odată extinse la alte linii importante din infrastructură, cum ar fi autostrăzile și șoselele principale, suedezii vor putea să-și reîncarce vehiculele electrice oriunde s-ar afla. De asemenea, s-ar asigura o trecere ușoară de la motoarele cu combustie la cele electrice.

Dacă ar fi să inundați drumul cu apă sărată, atunci am constata că nivelul de electricitate la suprafață este de numai un volt. Ai putea să mergi desculț pe el.

Sistemul instalat transferă electricitatea dintr-o șină subterană în bateriile autovehiculelor printr-un braț flexibil atașat la vehicul. Deși poate părea riscant, echipa din spatele proiectului oferă asigurări că nu este așa. 

„Nu există electricitate la suprafață", a explicat pentru The Guardian, Hans Säll, directorul executiv al eRoadArlanda, consorțiul din spatele proiectului. „Există două linii, la fel ca o priză în perete. Electricitatea se află la 5-6 centimetri mai jos. Dacă ar fi să inundați drumul cu apă sărată, atunci am constata că nivelul de electricitate la suprafață este de numai un volt. Ai putea să mergi desculț pe el”, spune Säll. 

Drumurile electrificate sunt împărțite în segmente de 50 de metri, fiind alimentate individual și numai atunci când o mașină este în mișcare. Pentru a ține călătorii în siguranță, energia electrică este deconectată atunci când vehiculul se oprește.

În Suedia sunt aproximativ jumătate de milion de kilometri de drum, dar numai 20.000 dintre aceștia sunt autostrăzi, dar Hans Säll explică de ce nu este nevoie să fie instalat sistemul pe toate drumurile. 

„Dacă electrificăm 20.000 km de autostrăzi, va fi cu siguranță suficient”, spune Säll. „Distanța dintre două autostrăzi nu depășește niciodată mai mult de 45 de kilometri, iar mașinile electrice se pot deplasa deja pe această distanță fără a fi nevoie să fie reîncărcate. Unii cred că ar fi suficient să se electrifice 5.000 de kilometri”.

Pe lângă beneficiile cu privire la protecția mediului, sistemul poate estima cantitatea de energie pe care o consumă fiecare vehicul, astfel că pot fi deduse costurile pe fiecare mașină sau utilizator. În plus, mașiniile vor putea funcționa cu baterii mai mici, ceea ce le face mai eficiente din punct de vedere energetic pe termen lung.

Agenția guvernamentală pentru drumuri a elaborat deja o hartă națională pentru extinderea viitoare a drumurilor electrificate, adaugă The Guardian.

 

 

 

 



Citeste si