- 11 Ianuarie 2017
Promisiunile partidelor pentru antreprenori și IMM-uri. Acum există un site care ți le centralizează
Partidulpromite.ro este un site lansat la finalul anului 2016, fondat de Vlad Epurescu, project manager online la grupul Adevărul, care urmărește promisiunile electorale ale partidelor parlamentare din România. Site-ul a realizat un sistem de urmărire cu ajutorul unui cronometru inversat, care ne arată câte zile mai sunt până la deadline-ul pe care și l-au impus partidele în campania electorală.
Din '90 și până azi, partidele politice autohtone s-au întrecut de fiecare dată în promisiuni care au rupt norii. Odată la patru ani, și cei de stânga și cei de dreapta au spus că fac, că dreg, totul în interesul cetățeanului. Pentru noi, mijloacele prin care să urmărim dacă aleșii chiar se țin de cuvânt erau puține spre deloc. De acum însă, avem un centralizator al tuturor promisiunilor electorale și gradul lor de realizare.
Să aruncăm acum o privire mai ales asupra promisiunilor electorale ale acestora cu privire la IMM-uri și antreprenori. Platforma Partidulpromite.ro a creat o secțiune specială unde poți urmări toate aceste aspecte, procentajul lor de aplicare, chiar și termenele limită ale promisiunilor. Avem mai jos o listă cu cele mai importante promisiuni ale fiecărui partid care a ajuns în Parlament, în ceea ce privește mediul antreprenorial.
Promisiunile Partidului Social DemocratUna dintre cele mai contestate promisiuni ale PSD din campania electorală a fost cea prin care Liviu Dragnea și-a luat angajamentul de a tăia 102 taxe nefiscale. Deși a încercat să întoarcă legea în Parlament în primă fază, Klaus Iohannis a promulgat în cele din urmă măsura legislativă.
O altă măsură așteptată dar care nu a fost încă pusă în aplicare este mărirea plafonului pentru firmele neplătitoare de TVA, de la 220.000 de lei până la 300.000 de lei. Data limită pentru această promisiune este 1 ianuarie 2018.
Aproape jumătate de miliard de euro a promis PSD în timpul campaniei electorale pentru ajutorarea a 10.000 de startup-uri anual. Termenul limită pentru această promisiune este însă neprecizat.
Chiar dacă au pierdut alegerile și se află în opoziție, veridicitatea promisiunilor PNL, USR și PMP va fi verificată după cazul în care cele trei partide vor face propuneri legislative sau nu. De exemplu, PNL nu a propus încă reducerea cu 50% a numărului de taxe și impozite.
De asemenea, PNL a mai promis și sprijinirea capitalului autohton pentru investițiile din străinătate. Încă nu au propus nimic, însă anul e abia la început.
USR a cuprins în programul său electoral o serie de măsuri legislative care au rolul de a îmbunătăți și de a ușura viața antreprenorilor. De exemplu, pornirea programelor educaționale pentru antreprenori.
De asemenea, un alt punct cheie a fost încurajarea reconversiei profesionale pentru tinerii de până în 35 de ani, care au absolvite studii care nu au căutare pe piața muncii.
Cea mai interesantă propunere a UDMR, dintre cele două, este susținerea înființării de societăți comerciale într-o singură zi, fără costuri suplimentare. Asta ar trebui să facă mult mai ușoară viața tuturor celor care vor să se lanseze în afaceri.
ALDE a venit, după PSD, cu cele mai multe propuneri în ceea ce privește ecosistemul antreprenorial. Însă au uitat să precizeze termenele limită până la care vor să implementeze promisiunile din campanie.
Printre numeroasele promisiuni ALDE, se află și ideea de a înființa un Centru Național de productivitate dar și creșterea accesului la finanțare pentru toți cei care vor și au nevoie de bani.
De asemenea și CEC va lansa un program special pentru susținerea Primei Afaceri, iar plafonul per afacere a ajutoarelor financiare nerambursabile din cadrul programelor START se aliniază cu cel al PSD-ului, de 200.000 de lei.
Folosirea tehnologiei pentru a simplifica înființarea unei afaceri este pe ordinea de zi a ALDE, mai ales în ceea ce privește ghișeul one stop shop, precum și reducerea cerințelor cu privire la capitalul social necesar.
PMP a propus, printre altele, înființarea unui Birou Unic și a nui sistem online pentru înființarea firmelor. De asemenea, au promis și consultanță, spații de lucru și incubatoare, toate finanțate de stat.
Indiferent că e vorba de PSD, PNL, USR, ALDE, UDMR sau PMP, platforma expune în mod grafic, ușor de înțeles, progresul făcut în ceea ce privește respectarea programelor electorale cu care ne-au atras voturile. De asemenea, poți să vezi și ce promisiuni s-au anulat între timp, din varii motive.
Mai multe detalii despre Partidulpromite.ro, aici.
În meniul de sus al site-ului poți accesa un ghid complet al programelor electorale ale fiecărui partid în parte. De asemenea, le poți urmări și pe categoriile aferente, infrastructură rutieră, sistem medical etc. Progresul făcut asupra promisiunilor este exprimat în procente, iar cum se calculează exact scorul poți vedea aici.