România are de acum un incubator pentru studiourile dezvoltatoare de jocuri video

Carbon, primul incubator din România care își propune să dezvolte industria de gaming, a fost creat într-un spațiu al Europei de Est care s-a afirmat în ultimii ani prin numărul tot mai mare al dezvoltatorilor de jocuri.

Acesta a fost înființat de către un grup de profesioniști în domeniu: Cătălin Butnariu, Head of Deployment în cadrul Amber Studio, Dragoș Hâncu, General Manager al Amber Studio, și Jaime Gine, un investitor spaniol cu o experiență de peste 15 ani îndustria de gaming.

Carbon a apărut ca urmare a nevoii de finanțare și know-how a dezvoltatorilor independenți de jocuri video, al căror număr este în continuă creștere. Carbon își propune să sprijine antreprenorii regionali din zona de gaming, ajutându-i să creeze jocuri unice și să pună bazele unor afaceri viabile.

”România este un important hub regional pentru dezvoltarea de jocuri, unde regăsim numeroși oameni talentați și bine pregătiți. Cu toate acestea, aproape toate proiectele dezvoltate în cei peste 15 ani de vechime ai industriei la noi în țară vin de la giganți precum Electronic Arts, Ubisoft sau Gameloft”, a declarat Cătălin Butnariu, co-fondator Carbon și președinte al Romanian Game Developers Association (RGDA). ”Misiunea noastră este să dezvoltăm antreprenoriatul local din zona de gaming, ajutând proiectele cu potențial să crească și să își formeze un nume pe o piață încă foarte puțin prietenoasă cu startupurile din aceasta industrie. Sperăm că, în timp, dezvoltatorii români care vor să pună bazele unui studio să capete încredere în resursele pe care regiunea le oferă”.

Incubatorul oferă o finanțare directă de până la 50.000 de dolari pe proiect, precum și servicii personalizate de consiliere, structurate în trei pachete, în funcție de necesitățile individuale ale afacerilor. Startup-urile vor fi consiliate de către o rețea de mentori - experți în design, producție, monetizare și business development. De asemenea, există posibilitatea alocării unui buget suplimentar de marketing cu o valoare variabilă, stabilită de la caz la caz, pentru maximă eficiență.

Pe toată durata finanțării, dezvoltatorii vor rămâne 100% independenți. Carbon împarte riscul cu studiourile indie pe care le susține, modelul de business al incubatorului bazându-se pe revenue share, adică pe încasarea unui procentaj din venitul generat de proiectele susținute. Astfel, în funcție de pachetul de servicii ales de către startup, Carbon va încasa 7-21%.

Pentru șansa de a beneficia de programul Carbon, dezvoltatorii indie trebuie să se înscrie, începând cu 2 mai, pe site, unde își vor prezenta proiectul și vor intra într-un proces de selecție. Echipele cu cele mai interesante înscrieri vor fi invitate la o întâlnire cu reprezentanții Carbon, în urma căreia se va stabili dacă vor primi susținerea incubatorului.

 



Citeste si