- 6 Iulie 2018
Să îți urmezi pasiunile este cea mai proastă decizie
O cercetare de la Stanford identifică problema cu această metaforă: să-ți găsești pasiunea presupune că interesele și pasiunile sunt fixe și nu că ar fi fluide și evoluează pe măsură ce înaintăm în vârstă, dobândim înțelepciune și experiență. Cei care urmăresc modul de gândire fix sunt mult mai predispuși să renunțe atunci când apar obstacole. După cum afirmă autorii cercetării, „Dacă îndemni oamenii să-și găsească pasiunea, îi poate determina să-și pună toate ouăle într-un singur coș, dar apoi să renunțe la acel coș atunci când devine greu de cărat”.
Acest sfat pune mai mult preț pe confortul emoțional pe termen scurt decât pe alte stări mentale. Dacă pui emoția unei „activități care îți place cel mai mult” pe un piedestal, mergi împotriva rațiunii.
Să îți urmezi pasiunea presupune că ai una, dar mulți nu o au sau cel puțin nu au descoperit-o încă. Nu în capul tuturor se duce un concert bine orchestrat încă din copilărie și până la maturitate, așa că atunci când îi sfătuiești să își urmeze vocea interioară - care nu este acolo - s-ar putea să-i faci să se simtă pierduți în mod inutil.
În plus, să îți urmezi pasiunea ar fi un gest de ignoranță să te pui pe tine deasupra cererii pieței. De exemplu, România, se află pe locul 2 mondial în topul crizei de personal calificat. Un articol din Forbes îl citează pe Harry Briggs, un venture capitalist și fost partener la BGF Ventures, care spunea că „Dacă vrei doar să faci doar ceea ce îți face plăcere, ar putea fi, mai degrabă, un semn de lene decât o adevărată pasiune”.
Se presupune că dezvoltarea unor abilități rare și valoroase ar duce o satisfacție în carieră mult mai mare, deoarece îți asigură stabilitate din punct de vedere financiar și îți oferă un control asupra timpului tău. Iar treptat, dezvolți o pasiune pentru un domeniu în care devii expert.
Ben Horowitz, antreprenor high-tech și co-fondator și partener general la firma de VC Andreessen Horowitz, care spune următoarele: „Să îți urmezi pasiunea este o viziune asupra lumii foarte mult centrată asupra persoanei tale. Recomandarea mea ar fi să vedeți care poate fi contribuția voastră. Găsiți ceea la ce sunteți foarte buni și oferiți-o lumii, contribuți pentru alții, ajutați ca lumea să fie un loc mai bun, iar asta este ceea ce trebuie să urmați.” Discursul său integral poate fi urmărit mai jos.