- 28 Februarie 2017
Școala gratuită care te pregătește să fii programator în mai puțin de un an, fără să conteze ce ai făcut înainte
Programarea este una dintre cele mai populare opțiuni de carieră din România și nu numai, iar asta se vede foarte clar în numărul tot mai mare de persoane interesate de acest domeniu. Tot mai multe școli au început să răsară în acest domeniu, care mai de care mai interesante, iar astăzi vorbim despre Academy Plus.
M-am întâlnit cu Daniela Buscan la birourile din București ale Academiei. Ea este Program Director în cadrul ACADEMY+PLUS, are 31 de ani și este absolventă de Marketing la ASE plus un Executive MBA la ESCP Europe Business School. Am povestit despre ce înseamnă această inițiativă, care este scopul ei și care e direcția în care se îndreaptă lucrurile în acest domeniu.
”Academy Plus este o școală de formare profesională în IT care lucrează în parteneriat cu o instituție de acest gen din Franța, Ecole 42 Paris, de la care am preluat și modelul. Suntem în al treilea an de funcționare, iar școala este deschisă pentru orice persoană care are peste 16 ani. Poate fi privită și ca un after-school la un anumit nivel, cât și ca o școală de reconversie profesională. La noi se pot înscrie atât liceenii din anii terminali, cei din facultate, cât și cei mai în vârstă”, începe tânăra să-mi povestească.
Preot, boxer, printre cursanțiȘcoala este bazată în Cluj-Napoca și este pentru toată lumea care are peste 16 ani. Procesul de selecție este gândit de așa natură încât numai persoanele cele mai motivate să fie acceptate. Deși nu durează mult, curicula este una intensivă. ”Persoanele care vin aici sunt foarte motivate. De exemplu, mama uneia dintre fetele mai mici i-a spus că n-o mai lasă aici dacă nu trage mai tare la liceu. Și a obținut note mai mari ca niciodată doar ca să poată veni în continuare la Academy Plus. Cel mai tânăr student al nostru are 16 ani, iar cel mai bătrân, peste 35. Spectrul este foarte larg”.
Cei care vor să apuce pe calea programării trebuie să treacă de câteva teste mai întâi. Dacă reușesc să îndeplinească toate criteriile de selecție, școala este gratis, iar tot ceea ce ține de absolvire va depinde de candidați. Ei nu trebuie să aibă nicio cunoștință de programare în prealabil. Academia îi va învăța tot ce trebuie să știe: ”Școala este gratuită și nu cere absolut nimic de la tine, nicio diplomă. Singura condiție pe care o avem este să faci față testului nostru de selecție. Primul test se face online și e cuprins din două părți mai mici: una de logică și alta de memorie. Acestea sunt condițiile esențiale pentru a trece mai departe, pentru a fi un bun programator. În această fază poate aplica absolut oricine. Am avut chiar și un preot și un boxer înscriși, care au trecut de această fază. Nu contează cu ce te ocupi. Dacă ești acceptat, totul e pe gratis”.
Persoanele vor veni în fiecare zi în această perioadă. Ei vor învăța programare, limbajul C, iar noi vom testa de la săptămână la săptămână ce vor deprinde
Procesul de învățare se face prin practică. Testele săptămânale și accentul pus foarte puternic pe deadline-uri îi învață pe cursanți tot ce trebuie să știe pentru o viitoare carieră în IT, în mai puțin de un an. ”După testele online, următoarea etapă se numește «check-in», în care prezentăm viitorului cursant școala noastră și programa prin care va trece. Multă lume renunță după această etapă, deoarece realizează că le va ocupa destul de mult timp. Apoi urmează un interviu de grup care va pregăti lumea pentru a doua etapă, «piscina» cum îi spunem noi, care e un bootcamp care durează 28 de zile. Persoanele vor veni în fiecare zi în această perioadă. Ei vor învăța programare, limbajul C, iar noi vom testa de la săptămână la săptămână ce vor deprinde. Asta e de fapt selecția. Te pun să înveți ceva, și dacă reușești, mergi mai departe”.
”450 de oameni am avut la selecție ultima dată. Practic, ei au dobândit cunoștințe esențiale de C, pentru a merge mai departe. După toate astea, în noiembrie anul trecut a început școala, urmând ca în lunile aprilie-mai-iunie să termine cu lucrurile de bază. Ei au un trunchi comun de proiecte obligatorii, iar după această etapă își vor putea alege un domeniu specific”, a adăugat Daniela.
În 8-9 luni ești gata de angajareToată programa este structurată pe 21 de niveluri, însă nu ai nevoie de toate ca să poți intra în câmpul muncii. Nivelul 7 este suficient și echivalent unui post de Junior într-o companie. Cum spuneam, pentru asta ești pregătit în mai puțin de un an: ”Școala nu e organizată pe ani, ci pe niveluri. În total sunt estimate 200 de săptămâni în curiculă, însă nimeni nu va trece prin toate decât dacă vrea. Eu știu de un singur student, din Franța, care a reușit și a vrut să parcurgă efectiv tot. Nivelul 21 e cel maxim. Dacă ajungi până acolo, ești wizzard (râde). La noi, după 8-9 luni de formare, ieși cu nivelul 7. Ceea ce e mai mult decât suficient pentru a intra pe un post de Junior într-o companie. E un nivel decent de cunoștințe. Aici lucrăm și noi, să avem cât mai mulți cursanți pe care să-i ducem până acolo”.
Alegerea cursanților se face foarte meticulos, locurile fiind limitate. Se caută în primul rând persoanele cu potențial mare de creștere și cu motivația pe măsură. Nu e ușor să îți faci programul după cel al Academiei, mai ales că este vorba de unul încărcat. ”Școala fiind gratuită, noi trebuie să identificăm persoane cu foarte multă motivație, care să-și vadă de treabă. Să înțeleagă din prima zi ce e acela un deadline. Totul se învață prin proiecte practice. Din acest punct de vedere, lucrurile sunt foarte riguroase. De asemenea, învață și cum să lucreze în echipă, să se corecteze unul pe celălalt. E altceva când se întâmplă asta, tinzi să fii mai riguros”.
Scouting ”din fașă”Odată ce este acceptat de Academy Plus, cursantul va avea și certitudinea unui loc de muncă în domeniu. În Cluj, companiile de IT se interesează de cursanți și urmăresc cu atenție progresul acestora. Procesul poate fi asemănat cu unul de scouting. ”Mai departe, îi ajutăm pe cursanți să își găsească job-uri, iar în ceea ce privește partea de poziționare, ne dorim să fim o școală care face parte din ecosistemul IT. Avem colaborări cu anumite firme din Cluj, care urmăresc progresul cursanților încă din timpul studiilor. În mai puțin de un an ești gata de muncă, pe scurt. Evident, aici excludem segmentul nostru de elevi de liceu”.
”Bănuiala mea este că anumite companii preferă cursanții care fac parte din categoria reconversiei profesionale, fapt datorat maturității și experienței lor. Este foarte interesant cum mulți oameni care au 35+ ani sunt interesați de programul nostru. Vor să facă altceva, să apeleze la reconversia profesională”, mai spune tânăra.
Academy Plus nu este lansată pentru profit, ci este un ONG în care investește una dintre firmele Clujene de IT. Companiile apelează cu încredere la baza de date a cursanților, îi identifică pe cei mai potriviți pentru anumite poziții în cadrul firmei, și suportă cheltuielile de formare și de pregătire. ”Pentru noi nu e profitabil acest program, nu e un business. E doar un ONG. În plus, sunt tot mai multe companii care sunt interesate de oportunitatea de a investi în Academy Plus, tocmai pentru că pot avea acces la o bază de resurse, respectiv cursanții. Am găsit colaborări în sensul acesta. O companie care are nevoie de anumite persoane pe anumite specializări, poate plăti costul de formare al acestora”.
Avem chiar și un consilier de carieră, pentru a găsi persoanele potrivite care se pliază pe cerințele companiilor. Poate unii vor să facă jocuri, în timp ce alții sunt pasionați de cybersecurity
De asemenea, firmele pot influența în mod direct un cursant pentru a-l pregăti pe ceva specific. Pe un anumit limbaj de programare, sau pe un domeniu specific. Practic, fabrică programatori pentru posturile deficitare: ”Companiile partenere pot interveni chiar și în procesul de formare. Ei vin și ne spun, «Am nevoie de un om pe partea asta». Și noi discutăm cu elevii. Avem chiar și un consilier de carieră, pentru a găsi persoanele potrivite care se pliază pe cerințele companiilor. Poate unii vor să facă jocuri, în timp ce alții sunt pasionați de cybersecurity”.
”Există semnale că, în continuare, industria IT urmează un trend crescător. În contextul în care, în ultimii ani oferta de locuri de muncă a fost și este mai mare decât numărul specialiștilor disponibili în piață, Academy Plus își propune să ajute cât mai mulți tineri să devină programatori. Sperăm ca, în anul următor, cât mai multe companii sa se îndrepte spre noi și să susțină eforturile noastre. Împreună vom reuși să reducem deficitul de «know-how» din piață”, a completat Daniela Buscan.