Se fac înscrieri la școala de antreprenoriat pentru femei

Au fost deschise înscrierile la cea de-a 6-a ediţie a programului dedicat femeilor care doresc să înceapă o afacere, ”Trusa de instrumente pentru antreprenoare la început de drum”, dezvoltat de Professional Women’s Network România (PWN România).

Programul dedicat femeilor care doresc să înceapă o afacere a fost lansat în primăvara lui 2015, având în prezent o comunitate de peste 100 de absolvente, cu proiecte de afaceri dintre cele mai diverse – de la agricultură, producție și consultanță, la comerț online, retail și activități sportive. Cei aproape 30 de lectori implicați pro bono în proiect şi echipa Pilonului de Antreprenoriat din cadrul asociaţiei au contribuit până acum cu peste 500 de ore de voluntariat pentru a asigura participantelor un cadru practic și aplicat de învățare.

„Trusa de instrumente pentru antreprenoare la început de drum este unul dintre programele noastre reprezentative, care reflectă obiectivul asociației PWN România de a susține și încuraja ascensiunea femeilor în leadership, fie în corporații, fie în zona antreprenorială, prin efortul voluntar al unor profesionişti apreciaţi în domeniu”, spune Virginia Oțel, Președinta PWN România. 

Ioana Rențea, Vicepreședinta Pilonului Antreprenoriat din cadrul PWN România, adaugă: „În ultimul timp, vedem tot mai multe preocupări și programe de educație antreprenorială, iar acest lucru ne bucură, fiind benefic pentru sănătatea mediului de afaceri românesc. În cazul nostru, vorbim nu doar despre un program educațional, ci despre o întreagă comunitate de antreprenoare - la început de drum sau în primii lor ani de activitate, care are acces la know how-ul și resursele partenerilor și asociației noastre. Ceea ce a început acum mai bine de doi ani cu câteva idei pe o foaie de hârtie, a devenit acum o comunitate închegată, cu multe poveşti de succes. De fiecare dată, reluăm cu drag acest proiect”. 

Acest program de educație antreprenorială cuprinde 12 module, și anume: Strategie antreprenorială, Planul de Afaceri, Aspecte juridice, Management financiar, Brand personal, Marketing, Marketing Online, Vânzări, Negociere, Finanțarea afacerii, Conducerea afacerii și Prezentarea afacerii (un modul final, în care participantele își pot prezenta propriul plan de afaceri în fața unui juriu de oameni de afaceri cu experiență). 

Detalii suplimentare despre Pilonul de Antreprenoriat sunt disponibile pe pagina de Linkedin și în filmul despre comunitatea de absolvente

Eligibilitate și înscriere

În program, pot participa femei antreprenor aflate la început sau care se gândesc să facă tranziția de la viața corporatistă la viața antreprenorială. Pentru înscrieri, trimiteţi un email la entrepreneurship@pwnromania.net, până pe 1 octombrie.

 Acestea vor avea parte de aproximativ 5-6 ore pe săptămână de participare, învățare, schimb de idei și networking. Programul începe pe 2 octombrie, cu modulul de Strategie Antreprenorială. Seminariile au loc între orele 18.30 și 21.00, în zilele de marți și joi. 

Costuri de participare

Pentru întregul program

  • 400 de lei pentru membrele comunității PWN România
  • 700 de lei pentru non membre

Cost per seminar

  • 50 de lei pentru membrele PWN România
  • 75 de lei lei pentru non membre

Foto credit: pressmaster / Deposit Photos

 

 

 

 

 



Citeste si