Se lansează dispozitivul care te citește cap-coadă în doar cinci minute

Psychometric Systems, companie de cercetare și dezvoltare care își desfășoară activitatea în domeniul evaluării psihologice, anunță, începând cu data de 11 octombrie 2016, disponibilitatea comercială a sistemului MindMi. Produsul va fi comercializat, în primă instanță, doar în țările Uniunii Europene.

Sistemul este un produs prin intermediul căruia se realizează un profil psihologic obiectiv. Folosind o metodă non-invazivă ce implică scanarea mâinilor timp de 5 minute, dispozitivul generează rapoarte psihologice obiective. Datele oferite de MindMi se pot folosi în domenii de activitate diferite, în special în domeniul recrutării resurselor umane sau în psihologia aplicată.

Sistemul a fost dezvoltat de Psychometric Systems împreună cu cercetătorul Dumitru Grigore, inginer fizician, și reprezintă rezultatul a peste 15 ani de cercetare în domeniul psihometriei.

Despre MindMi am scris și noi acum ceva vreme, aici.

”Sistemul MindMi este un produs la baza căruia se află o tehnologie de Cloud Computing și analiza răspunsului electrodermal. Acest concept propune un sistem de evaluare total diferit față de cele deja existente. Crearea acestui instrument are la bază dorința de a impulsiona optimizarea eficienței resurselor umane, utilizând tehnologii ultramoderne”, a spus Alexandru Galoș, CEO Psychometric Systems.

Realizarea unui profil psihologic complet are loc în doar 5 minute.

MindiMi este format dintr-o componentă hardware, ce constă în scanner-ul de mâini MindSpring și una software, ce constă în aplicația web MindDeck. Fabricarea scanner-ului are loc în Europa, iar acesta este un stimulator sensibil, ce înregistrează schimbările electrodermale ale examinatului. Astfel, sistemul colectează, analizează și redă informațiile obținute sub forma unor diferite profiluri psihologice. De asemenea, prin intermediul aplicației web MindDeck datele sunt salvate pentru a putea fi accesate oricând.

Datele furnizate de acest sistem sunt redate sub forma unor rapoarte personalizate, ce se bazează pe un set variat de indicatori psihologici, reflectând abilități cognitive, emoționale și sociale, dar și aptitudini și tendințe specifice.

Realizarea profilului psihologic are loc în doar 5 minute, urmând doar patru pași:

  • Persoana examinată își oferă consimțământul după ce este familiarizată cu protocolul non-invaziv al evaluării;
  • Persoana examinată își poziționează ambele palme pe scanner, timp de 5 minute;
  • Prin intermediul aplicației web MindDeck se generează raportul psihologic dorit din cele 7 rapoarte psihologice disponibile până în prezent. Generarea raportului durează mai puțin de 1 minut;
  • Rezultatele obținute sunt salvate și disponibile oricând. Utilizatorul sistemului poate oferi recomandări în baza acestui raport persoanei examinate;
  • Sistemul poate genera mai multe tipuri de rapoarte, printre care se numără și cel de personalitate, cel de compatibilitate de grup, cel al potențialului inteligenței cognitive sau cel cel al potențialului inteligenței emoționale.

    Datele generate de dispozitiv se pot întrebuința în mai multe domenii de activitate. Printre acestea se numără Resursele Umane, Coaching-ul, Psihologia Aplicată, Psihologia Judiciară, Psihologia Organizațională, Psihologie Clinică, Psihologia Sportului și nu numai.

    Prețul sistemului MindiMi este de 11.249 ron + TVA. Produsul se va comercializa începând cu data de 11 octombrie 2016, în Europa.



    Citeste si