Slack, în așteptarea unei finanțări de 400 milioane de dolari

Aproape la un an de la ultima rundă de finanțare, când a primit 250 de milioane de dolari în Seria G, Slack se pregătește de o nouă finanțare, una și mai mare.

Slack, platforma de mesagerie la birou urmează să primească o nouă rundă de finanțare în valoare de 400 de milioane de dolari. Informația a apărut în publicația Bloomberg, care citează o sursă apropiată acordului. Aceasta a mai spus că odată cu această investiție, Slack ar fi evaluat la 7 miliarde de dolari.

 

Până acum, Slack a primit investiții în valoare de 790 de milioane de dolari, ultima rundă având loc în luna septembrie a anului trecut, atunci când SoftBack a investit 250 de milioane de dolari.

 

Bloomberg mai scrie că Slack anunța recent un total de 8 milioane de persoane care folosesc serviciul zilnic, dintre care 3 milioane sunt plătitori.

Pentru a face față concurenței, Slack își cumpără din competitori ca să-i câștige pe programatori.

 



Citeste si