- 27 Iulie 2018
Societe Generale organizează accelerator pentru startup-uri românești
Catalyst este un program de accelerare de 10 săptămâni în care startup-uri au oportunitatea să învețe cum să facă față provocărilor în afacerii fiind îndrumați de mentori din cadrul Societe Generale, cu experiență în diferite sfere de business. De asemenea, startup-urile intrate în acccelerator vor primi un sprijin financiar în valoare de 8.000 de euro.
Înscrierile se fac până pe 10 august.
Antreprenorii pot aplica pentru una dintre temele produse de către organizatori:
- Guvernanță, Managementul riscului & Conformitate (GRC)
- Realitate augmentată/realitate virtuală
- Analiza datelor predictive privind tehnologiile de machine learning și recunoașterea modelelor pentru Managementul Capacității
Grupul Societe Generale oferă startup-urilor și fintech-urilor oportunitatea de a interacționa cu alți inovatori, remunerare financiară și pune la dispoziția lor spațiile companiei pentru ca antreprenorii să-și testeze și să-și scaleze produsul sau soluția deja existentă, în contextul unui scenariu de business real. Vor fi 10 săptămâni de lucru plătit cu mentori din SG EBS (centrul de servicii IT, Fin, HR al grupului Societe Generale), pentru un MVP pe diverse tehnologii (AI, AR / VR, ML etc.). La sfârșitul programului, compania poate deveni client al startup-ului.
Formularul de înscriere este disponibil pe pagina dedicată programului Catalyst.