Accelerator la Londra pentru startup-urile de Internet of Things. O echipă din România a fost în program

Internet of Things este unul dintre cele mai ”hot” domenii din lumea startup-urilor, o nișă care continuă să atragă din ce în ce mai mulți antreprenori. Vorbim aici despre dispozitivele interconectate dintr-o locuință, despre orice obiect aparent banal căruia îi putem atribui eticheta de ”smart”.

Chiar dacă noțiunea de IoT nu este de mult printre noi, vorbim deja despre un upgrade, un salt în față. Cei de la Startupbootcamp au vorbit despre prima lor experiență cu un program de accelerare adresat acestei nișe. Aceștia au analizat prima lor tranșă de startup-uri, la finalul programului mai sus menționat. Iar concluziile sunt interesante.

Sunt convinși că acesta e doar începutul, iar progresele rapide care se înregistrează în domeniile AI și Machine Learning au puterea să împingă IoT-ul într-o direcție nouă. În cuvintele lor, să devină oportunitatea mare de afaceri care ne-a fost promisă tuturor.

De asemenea, tipul de dispozitive care vor face parte din IoT 2.0 vor arăta și ele cu totul altfel. Vom progresa de la gadget-uri care să îți facă viața și casa mai interesantă, la device-uri ce pot fi folosite în moduri mult mai practice, fiind interconectate și mai strâns. Vorbim despre domeniul medicinei sau a educației și mai ales despre integrarea AR și VR în această mare ecuație. IoT Startupbootcamp se va orienta către acest tip de startup-uri în a doua ediție a programului său de accelerare care este deschis pentru toată lumea. 

Foto: startupbootcamp.org // CBS Insights

Și nici măcar nu trebuie să ne axăm doar pe un număr limitat de domenii. Cu alte cuvinte, IoT va schimba total modul în care percepem anumite industrii, precum cea auto, infrastuctura, fabricile. Vom vedea dispozitive cu adevărat utile care se vor adresa unor probleme mult mai stringente. 

Startupbootcamp tocmai a dat drumul la aplicații pentru a doua ediție a acceleratorului IoT pe care îl susține începând cu luna octombrie. Doritorii se pot înscrie aici. 

De asemenea, din prima ediție a programului Startupbootcamp a făcut parte și Woogie, startup-ul fondat de românul Bogdan Coman. Despre acesta am scris pe start-up.ro aici. Woogie urmează să lanseze o campanie de crowdfunding pe Indiegogo, iar prețul unui dispozitiv va fi de 99 de dolari. Mai multe detalii aici.



Citeste si