Tendințe în marketing online: clienți mai buni, specialiști mai puțini

Piața locală va continua să se dezvolte pe fondul maturizării clienților, dar suferă din cauza lipsei de specialiști - aceasta este concluzia companiei de marketing online din România Gun Media.

Gun Media, agenție de marketing online din România, cu focus pe campanii de performance (PPC, SEO & Social Media), estimează o accelerare a ritmului de creștere a businessului în 2019, după ce anul trecut a înregistrat un avans de 40%, față de 2017, ajungând la 1,3 milioane de lei (circa 280.000 de euro). 

Strategii de marketing online de succes

Rezultatele pozitive au venit pe fondul creșterii numărului de clienți, a volumului de campanii derulate și a valorii bugetelor gestionate. Cele mai bune rezultate au fost generate de activitatea PPC (Pay-Per-Click), agenția gestionând bugete de peste 1,25 milioane de euro.

Dintre aceștia, 1 milion de euro au fost direcționați către campaniile Google Ads, iar aproximativ 250.000 de euro au mers în campanii Facebook Ads. Valoarea totală a bugetelor gestionate în 2018 a fost de aproximativ 1,3 milioane de euro, în creștere cu 40%, față de 2017. 

Agenția a reușit și să atragă mai mulți clienți în 2018, ajungând la un portofoliu de 85 de clienți, în creștere tot cu 40% față de 2017. 

„În acest an vom continua dezvoltarea departamentelor de Google Ads și Facebook Ads, atât prin mărirea portofoliului de clienți, cât și prin creșterea echipei. Ne dorim o creștere de minimum 50% a cifrei de afaceri, creștere generată exclusiv din fee-uri. Anul acesta, estimăm că vor veni bugete importante din campaniile de Youtube care sunt din ce în ce mai prezente și necesare pentru branding, în timp ce se vor menține investițiile clienților în campaniile clasice de performance”, declară Robert Trandafir, cofondator Gun Media. 

De asemenea, își propun dezvoltarea serviciilor SEO, PPC și Social Media, pe care le oferă prin integrarea unor soluții de automatizare la care lucrează cu o echipă de dezvoltatori externă. În opinia lor, un mix corect de campanii de marketing online poate genera ROI (Return on Investment) pozitiv pentru orice business cu prezență în mediul online. 

Agenția a înregistrat și o creștere importantă a numărului de campanii derulate lunar în 2018. Gun Media a derulat anul trecut, în medie, 80 campanii în fiecare lună, mult peste media de 50 de campanii simultane din 2017. Pentru anul acesta Gun Media și propus o medie de minimum 100 de campanii simultan. 

Piața locală a început să se maturizeze, dar nu sunt suficient de mulți specialiști

Cofondatorul Gun Media consideră că piața locală a fost influențată pozitiv în 2018 de dezvoltarea comerțului electronic din România și de clienții care au înțeles importanța performanței campaniilor în raport cu costurile, dar este afectată, în schimb, de lipsa de specialiști. 

„2018 a fost un an al continuării dezvoltării mediului de e-commerce și maturizării mai multor jucători care decid să colaboreze cu agențiile specializate pe campanii PPC și SEO, plecând de la obiective de performance. Clienții știu din ce în ce mai mult ce își doresc și este mai ușor să ne facem treaba. Ne bucură când clienții vin cu obiective de Cost pe Conversie, Return On Investment și că s-a redus numărul de clienți care vor cost cât mai mic pe click și poziție mai bună”, afirmă Robert Trandafir. 

El mai spune că, în schimb, sunt probleme în găsirea unor colegi cu experiență pe activitatea de marketing online, lucru care le-a încetinit dezvoltarea și i-a forțat să se orienteze pe integrarea în echipă a unor juniori de perspectiva care să crească împreună cu ei. 

În ceea ce privește 2019, fondatorul Gun Media consideră că, la nivel de piață, se va pune un accent mai mare pe campaniile YouTube Ads, pe campaniile de marketing online integrate, pe automatizări și AI, dar și pe Performance Media. 



Citeste si