- 12 Aprilie 2018
Țările europene fac parteneriat în blockchain. Unde e România?
22 de state membre ale UE au semnat o declarație în vederea instituirii unui parteneriat european pentru blockchain, conform unui comunicat publicat de Comisia Europeană.
În scopul consolidării Europei ca lider mondial în dezvoltarea și lansarea tehnologiilor de tip blockchain, parteneriatul internațional pretinde a fi „un mijloc de cooperare între statele membre pentru a face schimb de experiență și expertiză în domeniul tehnic și de reglementare pentru a crea o punte pentru o piață unică digitală care să fie în beneficiul sectorului privat și public”
Blockchain este descrisă ca fiind o tehnologie capabilă să promoveze încrederea. Una care ar putea fi folosită pentru schimbul de informații și „înregistrarea tranzacțiilor într-un mod verificabil, sigur și permanent”.
România nu este printre țările care s-au alăturat parteneriatului, cel puțin momentan, dar nu este chiar surprinzător având în vedere că românii nu prea au încredere în digitalizare. Potrivit unui studiu realizat de Valoria, 61% dintre companiile din România spun că au dificultăți legate de transformarea digitală, iar 39% sunt neîncrezătoare că vor valorifica această tendință. În același timp, doar 3 din 10 companii spun că au un lider din conducerea companiei desemnat pentru a gestiona digitalizarea afacerii și numai 37% au făcut din digitalizare partea centrală a strategiei lor de business.
Tehnologia Blockchain va ajuta serviciile publice61% dintre companiile din România spun că au dificultăți legate de transformarea digitală, iar 39% sunt neîncrezătoare că vor valorifica această tendință
Comisarul european Mariya Gabriel, responsabil pentru economia și societatea digitală, nu doar că a salutat semnarea Parteneriatului, dar a făcut și câteva declarații optimise în privința acestuia: „În viitor, toate serviciile publice vor utiliza tehnologia de tip blockchain. Aceasta reprezintă o mare oportunitate pentru ca Europa și statele membre să-și regândească sistemele informatice, să promoveze încrederea utilizatorilor și protecția datelor cu caracter personal, să contribuie la crearea de noi oportunități de afaceri și să creeze noi arii de leadership, care să fie în avantajul cetățenilor, serviciilor publice și companiilor”.
Această abordare ar trebui să permită tuturor membrilor o contribuție egală la crearea unui ecosistem care să permită respectarea integrală a reglementărilor UE și care va încuraja serviciile bazate pe blockchain să aibă succes în toată Europa.
Membrii UE și ai Spațiului Economic European care nu au semnat, cum ar fi Ungaria sau România, sunt, totuși, invitați să se alăture parteneriatului european pentru blockchain.
Mai mult decât atât, ne întrebăm dacă România este prea deșteaptă pentru Inteligența Artificială, pentru că nu există niciun răspuns din partea oficialilor români cu privire la un alt parteneriat european, de data aceasta pe AI, la care țara noastră nu este semnatară încă.