Un startup care folosește AI pentru a descoperi medicamente, evaluat la 2 miliarde de dolari

BenevolentAI, un startup care utilizează tehnologia AI pentru a descoperi tratamente împotriva bolilor precum Parkinson sau diferite tipuri de cancer, a fost evaluat la 2 miliarde de dolari. Cum reușește o companie biotehnologică să atragă investiții uriașe?

Odată cu finanțarea de 115 milioane de dolari venită de la investitorii existenți, BenevolentAI a fost evaluat la 2 miliarde de dolari. Acesta este unul dintre puținele startup-uri care au statut de unicorn în rândul companiilor biotehnologice. BenevolentAI folosește tehnologia AI pentru a descifra procesul molecular al bolilor și pentru a stabili tratamente medicamentoase care pot fi recomandate pentru cât mai mulți pacienți.

Un astfel de startup funcționează similar unei companii farmaceutice, care caută să dezvolte noi medicamente. În mod normal, acestea ar încerca să descopere factorii care declanșează boala, pentru a putea crea medicamentele care să-i atace. Poate fi un proces îndelungat, care implică multă muncă de laborator, dar fără să existe certitudinea că medicamentul va funcționa în testele efectuate pe animale sau pe oameni. 

Ceea ce face tehnologia din spatele BenevolentAI este să amplifice aceste informații, ceea ce oferă posibilitatea de a descoperi mai multe medicamente experimentale. Fondatorul companiei, Ken Mulvany, spune că inteligența artificială poate depista semnale pe care oamenii le ratează adesea, iar asta le permite să găsească noi abordări în tratarea bolilor.

Până acum, BenevolentAI s-a concentrat, în special, pe bolile sistemului nervos central și a tipurilor rare de cancer. De asemenea, a făcut cercetări pe boala Parkinson. În urma acestora, cercetătorii folosesc tehnologia pentru a găsi medicamente, pe care le testează în laboratoarele lor. În prezent, compania lucrează la aproximativ 20 de medicamente.

După cum afirmă și conducerea BenevolentAI, ceea ce crește valoarea companiei este speranța că unele dintre aceste medicamente vor trece cu succes de studiile clinice și se vor dovedi a fi eficiente în tratarea unor boli grave. „Cred că presupunerea investitorilor este că unele dintre aceste medicamente vor fi reușite deoarece inteligența artificială schimbă profilul de risc, pentru că devenim mai buni prin abilitatea de a prezice ceea ce ar putea funcționa și ce nu”, a declarat James Chandler, vicepreședinte al BenevolentAI, pentru Business Insider.

Chiar dacă BenevolentAI este unul dintre puținii unicorni în biotehnologie, sunt multe alte startup-uri care vor schimba lumea medicală, 200 dintre acestea fiind înscrise în cadrul ediției din acest an a concursului Nvidia Inception. Startup-ul românesc ENTy este și el printre cele multe, pentru că revoluționează modul în care se face măsurarea și diagnosticarea problemelor medicale de echilibru, inclusiv la cei cu boala Parkinson. ENTy a fost premiat de Microsoft, iar noi am spus povestea lor pe start-up.ro.

 



Citeste si