Vespa anunță data lansării pentru scuterele electrice în Europa

Vespa a tot vorbit despre planurile sale de a scoate pe piață anul acesta scuterele electrice, iar acum compania vine cu date mai concrete în ceea ce privește momentul în care vom vedea la vânzare modelul Vespa Elettrica.

Producția scuterelor electrice Vespa va începe luna viitoare și vor fi puse în vânzare în luna octombrie, au declarat reprezentanții Piaggio Group, compania care deține Vespa, citați de către publicația Engadget. Noua linie de scutere va fi disponibilă în Europa, urmând ca doritorii din Statele Unite și Asia să poată cumpăra modelul Vespa Elettrica abia la începutul anului 2019.

Compania nu a anunțat încă prețurile pentru scuterele electrice, dar spune că „Elettrica se va alinia la modelele actuale de vârf ale Vespa”.

Engadget mai scrie că modelul Elettrica are o autonomie de maximum 100 km. Bateria are nevoie de până la 4 ore pentru o încărcare completă, având o durată de viață de până la 1.000 de cicluri de încărcare, adică aproximativ 10 de ani. Ulterior, capacitatea scade până la 80%. Elettrica prezintă anumite caracteristici ale tehnologiei AI, cum ar fi detectarea unui pieton sau vehicul în promiximate și poate chiar sugera trasee alternative.  

Piaggio planifică să mai lanseze și hibridul Elettrica X, care ar putea parcurge o distanță de 200 km. Spre deosebire de modelul standard Elettrica, hibridul va fi dotat cu un generator alimentat cu gaz, pentru situațiile în care capacitatea bateriei scade sub un anumit nivel.

Cu siguranță, industria trotinetelor electrice devine tot mai atractivă atât pentru dezvoltatori, cât și pentru investitori. Scooterson este un startup fondat de doi români și de un american, iar la începutul acestui an a primit o investiție de 1,75 milioane de dolari de la Arsat Industry, companie din Arad.

Foto credit: Vadymvdrobot / Deposit Photos



Citeste si