- 29 Martie 2018
Viziunea Softbank: cel mai mare ecosistem de companii tech
Prin investițiile pe care le face din fondul Vision Fund, SoftBank intenționează să creeze cel mai mare ecosistem de companii de tehnologie din lume. Din fondul de 100 de miliarde de dolari, Vision Fund va investi în 30 de companii, care se vor alătura altor 30 aflate deja pe lista de plată a fondului.
De asemenea, Vision Fund își va consolida prezența în cadrul unora dintre companiile mari în care deține acțiuni, precum Uber, ARM Holdings, Nvidia și Work. De altfel, gigantul japonez SoftBank a fost cel care a orchestrat tranzacția dintre Uber și Grab, anunțată la începutul săptămânii, atunci când Grab a cumpărat afacerile Uber din Asia de Sud-Est.
Dintre cei care au investit în fondul Vision Fund se numără Fondul de Investiții Publice din Arabia Saudită, Mubadala Investment Co., Apple, Foxconn, Qualcomm și Sharp, menționează CNBC.
CEO-ul SoftBank spune că strategia lor este să stabilească o rețea transfrontalieră, unde companiile care fac parte din acest ecosistem să iasă dincolo de piețele locale și să colaboreze între ele. De exemplu, Compass, companie de brokeraj imobiliar care a primit 450 de milioane $ din partea fondului, folosește spații de la oferite de WeWork.
Acestea fiind spuse, SoftBank ridică foarte sus miza în investiții. Acum câteva zile, compania a anunțat că a stabilit un parteneriat cu Arabia Saudită pentru a construi cel mai mare parc solar din lume, în care vor fi investiți 200 de miliarde de dolari.