Vladimir Oane: Antreprenoriatul te va măcina pe interior. „Sesiunile de mentorat seamănă cu ședințele de terapie”

Vladimir Oane este antreprenorul care, la 31 de ani, devenea milionar după ce a vândut către HootSuite compania pe care o fondase alături de alți doi români parteneri. Acum este mentor în programul de accelerare Innovation Labs, așa că am vorbit cu el despre cine l-a influențat pe el, cum este văzut mentoratul printre antreprenorii români și ce sfaturi ar putea să urmeze.

În 2007, Vladimir Oane fonda UberVu alături de doi alți tineri antreprenori români, Dan Ciotu și Dragoș Ilinca. Avea 25 de ani atunci. La scurt timp reușeau să intre în cohorta de startup-uri a Seedcamp de la Londra (fiind primul startup românesc care reușea performanța de a intra într-un program de accelerare). În 2014, la doar 31 de ani, vindea UberVu către canadienii de la HootSuite (unul dintre cei mai mari furnizori globali de instrumente prin care companiile își pot administra prezența pe rețele sociale), afacerea fiind estimată la 15-20 de milioane de dolari.

În prezent, Vladimir este membru în board-ul Smartree, Președinte al Board-ului la Innovation Labs, precum și unul dintre mentorii din programul de accelerare Innovation Labs. Anterior, am publicat un material în care Vladimir povestea cum să ai o relație corectă cu investitorii, iar de această dată am ales subiectul mentoratului și i-am cerut să împărtășească din experiența lui de antreprenor și mentor.

Oameni care influențează

Vladimir spune că are o definiție destul de generoasă a termenului de mentor și consideră că orice persoană care te inspiră să te dai jos din pat sau să îți asumi un risc poate fi considerată mentor. Chiar dacă ai sau nu o relație directă cu el. „Din punctul acesta de vedere, accesul neîngrădit la informație poate să transforme orice monstru sacru într-un mentor. Putem studia în detaliu viața lui Edison, s-au scris tone despre Steve Jobs, putem urmări online toate prelegerile lui Feynman și sunt o sursă nesecată de informație și inspirație. Această sursă de informație, din cărți și din filme, a reprezentat pentru mine cea mai importantă influență”, afirmă el.

El este convins că relațiile directe au mai multă substanță și interacțiunea pe probleme actuale ajută foarte mult. „Eu am avut norocul și de persoane apropiate care au fost mentori informali, și de mentori oficiali, adviseri în business-urile din care am făcut parte”.  

Spune că au fost mai multe persoane care au avut un rol semnificativ asupra lui. „Am colaborat foarte bine cu mentorii oficiali, adviserii mei din cadrul companiilor în care am activat. Am avut șansa ca la uberVU să am parte de un grup de sfătuitori de top. În principal antreprenori, precum Todd Sampson, Reshma Sohoni sau Ramu Yalamanchi. Dar și experți în domeniul în care activam sau directori din corporații conexe domeniului nostru de activitate”.

O influență asupra lui au fost și persoane cu multă experiență la care a avut acces, dar cu care nu a avut o relație oficială. „Radu Georgescu mi-a deschis interesul pentru antreprenoriat, pe vremea când eram doar student în primul an de Politehnică. Vlad Stan mi-a explicat pentru prima oară concepte de etică și colaborare între fondatori. Sunt doar două exemple care îmi vin în minte și probabil că pot să găsesc surse de inspirație la foarte mulți dintre eroii pieței locale de tehnologie”, își amintește Vladimir. 

Apoi, sunt persoane ale căror cărți le-a citit și care i-au oferit, „probabil la fel de multă valoare, chiar dacă nu am ajuns niciodată să le strâng mâna”. Este vorba despre personalități de la Jules Vernes la Ayn Rand, de la Paul Graham la Peter Thiel și alții. „Cred că sunt mulți cărora le datorez recunoștință. Perspectivele noi pot fi la fel de valoroase precum discuțiile față în față”, este de părere el.

De ce un antreprenor are nevoie de mentori?

Vladimir consideră că orice antreprenor are nevoie de un mentor, pentru că nu le știe pe toate. „Și pentru că antreprenoriatul e poate cea mai grea alegere profesională, care, cu siguranță, îl va măcina interior. Și pentru că trebuie să vorbească cu cineva. În principal, pentru că vorbind despre problemele tale, ajungi să le înțelegi mai bine. Uneori ajungi și să primești un sfat bun. Acesta e un bonus, nu scopul propriu-zis”, adaugă el. 

Cele mai bune sesiuni de mentorat seamănă mai degrabă cu ședințele de terapie.

Tânărul spune că o relație bună între mentor și antreprenor se construiește în timp, iar cel mai important e ca antreprenorul să fie cel care conduce. El afirmă că majoritatea relațiilor de mentorat oficial se destramă sau nu duc nicăieri pentru că antreprenorul nu este destul de deschis și nu solicită ajutorul mentorului. „Relația poate să sufere și pentru că nivelul de conversație este superficial. Toate lucrurile bune sau rele se întâmplă într-un startup datorită și din pricina antreprenorului, așa că cele mai bune sesiuni de mentorat seamănă mai degrabă cu ședințele de terapie, decât cu alegerea între două variante”, explică acesta.

Cum îți alegi mentorul?

„Din perspectiva antreprenorului, i-aș plasa pe mentori în două categorii: profesioniști într-un domeniu în care eu, antreprenorul, nu am destulă experiență, și oameni pe care vreau să-i egalez din punct de vedere comportamental”. 

Importanța celor din prima categorie este relativ ușor de dedus. Orice antreprenor are multe lipsuri informaționale, iar accesul la o persoană cu experiență în domeniul tău de activitate poate să fie diferența dintre reușită și eșec. 

„Cei din a doua categorie sunt, însă, persoane pe care le admiri, din diferite motive: au avut curaj, au construit ceva dificil, au un mod de a se exprima ce rezonează cu tine. Genul acesta de mentori sunt cei care te pot ajuta să iei decizii mai bune sau să navighezi în furtuna emoțională a vieții de antreprenor”, afirmă Vladimir. 

Așadar, alegerea ar trebui să înceapă de la înțelegerea tipului de persoană pe care o cauți. „Dar această alegere nu este începutul unui proces, ci sfârșitul lui. Procesul este mai degrabă analog unei relații amoroase decât unuia de tip cerere-ofertă. Încrederea necesară într-un astfel de parteneriat se construiește în timp și abia după aceea se poate vorbi de o implicare oficială”, declară el.

Cum este văzut mentoratul de antreprenorii românii  

În ceea ce privește ideea de mentorat în România, Vladimir crede că nu este percepută în niciun fel, întrucât aceasta nu se mulează bine pe modul în care funcționează educația la noi. „Suntem foarte suspicioși ca popor și asta nu conduce în mod nativ la ideea de mentorat. Nu cred că eu am fost o excepție, ci doar că am avut șansa să fiu expus la moduri de gândire occidentală”, mărturisește el. 

„Numai că asta e o problemă mare, mai ales pentru tinerii antreprenori. Noi, oamenii, învățăm în special prin imitație. Așa ajungem să mergem, să ținem furculița sau să vorbim.

Imitația stă la baza dezvoltării fiecăruia dintre noi și calitatea eroilor la care ne uităm va dicta mult din rezultatul final.

Iar dintr-o perspectivă antreprenorială, România nu stă foarte bine la capitolul eroi. Nu avem o istorie de inovație și capitalism, astfel încât să avem și noi persoane precum Bill Gates sau Steve Jobs”, remarcă Vladimir.

În opinia lui, deceniile de comunism, subdezvoltarea noastră economică și morală, precum și anii de capitalism de cumetrie au făcut ca persoanele din topul ierarhiei să fie de cele mai multe ori niște personaje care pot fi încadrate în categoria Așa nu!. „Evident că sunt și excepții. Avem și antreprenori locali care pot fi eroii de care avem nevoie și mă bucur să văd că mulți dintre ei sunt prezenți la Innovation Labs.”

În acest context, nu putem vorbi despre o relație mentor-mentee la nivelul care ar trebui să fie, iar asta pentru că nu este înțeles conceptul și nu există o aliniere a așteptărilor de ambele părți. Totuși, Vladimir spune că lucrurile se îmbunătățesc de la an la an.

Potrivit lui, antreprenorii își pot găsi mentori la întâlniri, seminarii, conferințe, precum și în programe de accelerare, așa cum este Innovation Labs. 

Sfaturi de carieră & leadership  

„În 2007, când lucram într-o agenție locală care genera venituri de subzistență, m-am uitat la oportunitatea maximă a ceea ce făceam. Dacă executam totul perfect și deveneam lideri de piață în România, am fi generat probabil venituri de 1 milion de dolari pe an.

Cineva mi-a spus că probabil efortul de a deveni lider local este mai mare decât acela de a genera zeci de milioane într-o piață mai mare. Probabil acesta a fost unul din factorii care m-au determinat pe mine și pe partenerii mei să ne căutăm norocul peste granițe.

Celorlalți antreprenori, Vladimir le spune să nu cadă în capcana modei antreprenoriatului. „Facem multe prezentări, luăm diplome de la cât mai multe concursuri pentru startup-uri, ne pozăm cu tot felul de vedete pe Instagram și apărem în topul 40 de tineri care vor schimba România. Scopul unei afaceri e să aducă o valoare unui client. Focusul trebuie să fie tot timpul pe persoana care va decide voluntar să-și tranzacționeze banii sau timpul pentru serviciul tău. În această direcție ar trebui canalizat tot efortul unui antreprenor și tot de aici ar trebui să vină majoritatea satisfacțiilor”, sugerează el.



Citeste si