Vladimir Oane fonda în 2007, când avea doar 25 de ani, UberVu alături de doi alți tineri antreprenori români. La scurt timp reușeau să intre în cohorta de startup-uri a Seedcamp de la Londra (fiind primul startup românesc care reușea performanța de a intra într-un program de accelerare).

În 2014, la doar 31 de ani, vinde UberVu către canadienii de la HootSuite (unul dintre cei mai mari furnizori globali de instrumente prin care companiile își pot administra prezența pe rețele sociale), afacerea fiind estimată la 15-20 de milioane de dolari. Astfel, la 31 de ani, Vladimir devenea milionar.

Acum este mentor în programul de accelerare Innovation Labs și fondatorul startup-ului Deepstash, fondat în 2019, care la doar un an distanță, primea 3 milioane de euro finanțare.


”Am crescut înconjurat de cărți. Tata este nu doar profesor de istorie, dar și un avid cititor. Cărțile, și implicit cititul, nu au fost niște descoperiri, ci parte din modul în care percepeam eu realitatea. Deși povestea mea este atipică pentru majoritatea românilor, este necesar ca ea să devină comună dacă vrem să cultivăm dragostea de cunoaștere în copiii noștri. Noi, românii, citim cel mai puțin din Europa, dar credem ca soluția este la Ministerul Educației. Vrei ca al tău copil să citească? Cel mai bun mod este sa începi tu să practici acest sport și să cultivi dragostea de lectură prin puterea exemplului.”

1. Prima carte citită - îți mai aduci aminte care a fost aceea?

“Furnica și Porumbița” de Tolstoi e cartea care îmi vine-n minte. Am citit povestea și am și mâzgălit aproape toate paginile pe parcurs.

2. Care e ritualul tău de lectură? Poți citi oriunde, oricum și cât de des reușești s-o faci?

Nu am un program. Citesc oriunde și oricând am chef.

3. Cărți fizice, audio books sau Kindle, cum preferi să citești?

Folosesc toate metodele. Cel mai mult citesc pe Kindle. Pe hârtie cărțile pe care le primesc cadou sau pe care le cumpăr cu intenția de a le da mai departe după ce le termin. Am avut o perioadă în care ascultam cărți, acum ascult podcasturi foarte lungi pe câte o temă de care sunt pasionat.

4. Cea mai recentă carte care te-a impresionat?

Cărțile din seria Hyperion mi s-au părut fenomenale. O poveste SF care maschează niște teme filozofice mari: de la AI, la definiția realității sau importanța sacrificiului în creștinism.

Prima carte din serie este spectaculoasă ca structură pentru că imită Povestirile din Canterbury: fiecare capitol prezentând povestea unuia dintre eroii cărții, fără o structură narativă comună.

5. Un top 3 cărți preferate ale tuturor timpurilor și pe scurt de ce.

Foarte greu să fac un astfel de top. O să las o listă de cărți pe care acum le consider spectaculoase, cu linkuri la ideile mele din Deepstash acolo unde e cazul:

  • “The Beginning of Infinity” de David Deutsch. Cartea propune că progresul umanității este strict corelat de dezvoltarea infinită a cunoașterii. Capitolele ating subiecte precum valoarea explicațiilor, iluminism, optimism sau inteligența artificială.
  • “Jocul cu Mărgele de Sticlă” de Herman Hesse. Acțiunea romanului se petrece într-un viitor utopic, unde o elită intelectuală trăiește izolată de restul lumii și se dedică studiului și perfecționării "Jocului cu Margele de Sticla", o activitate intelectuală complexă care încorporeaza diverse domenii ale cunoașterii, inclusiv matematica, muzica, filozofia și literatura.
  • “Dropping Ashes on the Buddha” de Seung Sahn. O antologie de povestioare Zen care au reușit să-mi “explice” iluminarea budistă. Este o carte plină de povești amuzante și anecdote care îți resetează modul în care privești realitatea.
  • “Lila” de Robert M. Pirsing. O carte de filozofie deghizată într-un roman de călătorie. Lila, o femeie de moravuri ușoare, călătorește la bordul bărcii autorului, iar această călătorie servește ca pretex pentru ca acesta să-și explice “metafizica calității”. Teoria propune că existența este bazată pe o “calitate”, componentă care nu poate fi decât experimentată.
  • “Fountainhead” de Ayn Rand. Roman despre arhitecți care explorează conflictul dintre individualismul radical și colectivism.

6. Ce cărți ai în plan să citești anul acesta?

Nu-mi fac astfel de planuri. Îmi urmăresc curiozitatea sau subiectele care mă interesează. Planificarea nu are sens decât dacă aș putea să spun ce o să mă intereseze în viitor.

7. O carte care te-a ajutat mult în business și de ce?

4 Steps to the Epihany de Steven Blank. Cartea reprezinta mai mult o colecție de notițe pe baza cursului pe care autorul l-a ținut la Standord. M-a influențat prin calitatea ideilor mai mult decât prin prezentare. Idea de bază a cărții este că rolul unui antreprenor este să valideze problema pe care încearcă să o rezolve și să colaboreze cu potențialli clienți în dezvoltarea unei soluții. Ideile din carte m-au lovit ca un trăznet. La momentul la care am descoperit eu cartea, sufeream de sindromul Steve Jobs: extrem de îndrăgostit de ideile mele “vizionare” și exigent cu implementarea lor.

8. O carte care te-a ajutat mult în viață și de ce.

În mod surprinzător, cărțile care au avut un impact la nivel practic nu sunt cărți foarte bune. De exemplu “Tată bogat, tată sărac” de Kyosaki. A avut un impact puternic și pozitiv când am citit-o în liceu. Pentru naivitatea și lipsa mea de cunoștințe de la momentul respectiv, a fost cartea perfectă. Acum nu aș putea să o recomand nimănui.

9. Dacă ai scrie tu o carte, cum s-ar numi?

Nu m-am gândit niciodată cu seriozitate să scriu o carte. Iar când o să ajung acolo sigur nu o să încep cu titlul. Legat de subiect, mi-ar plăcea să formulez o teorie unificatoare despre învățare. Vă dau un mesaj când e gata să mă ajutați voi cu un titlu potrivit.


Dacă ai și tu o recomandare de antreprenor pasionat de lectură sau ești unul dintre cei care citesc cât de des pot, trimite-ne un mail la [email protected] ca să te adăugăm în rubrica noastră de inspirație și poftă de citit.