Membri ai Romanian Business Leaders (RBL), cu afaceri cumulate de 3,5 miliarde de euro şi peste 30.000 de angajaţi, văd cu optimism foarte rezervat următoarele 12 luni, potrivit rezultatelor Indexului de Încredere Macroeconomică, lansat de RBL în decembrie 2017. Indexul de Încredere Macroeconomică înglobează percepţiile despre condiţiile generale pentru afaceri, despre cum este să fii angajat în România şi despre cum vor evolua veniturile şi averea personale, în următoarele 12 luni.

Încrederea antreprenorilor şi executivilor RBL, care au participat la sondaj, în condiţiile macroeconomice din România se situează la nivelul de 52,3 puncte (unde 0 înseamnă neîncredere totală, 50 reprezintă neutralitate şi 100 înseamnă încredere totală). Respondenţii sunt uşor mai încrezători în condiţiile curente pentru afaceri (54,8 puncte) decât în cele privind condiţiile din următoarele 12 luni (51,1 puncte).

Rata inflației va crește

“Încrederea în condițiile macroeconomice este asemenea încrederii intr-un grup de prieteni. Dacă ai încredere în ei, atunci vei avea curajul să îi împrumuți, să investești în nevoile şi obiectivele comune, să construiți împreună pe termen lung. Şi te poţi baza pe această relație. Încrederea oamenilor de afaceri români, în condițiile macroeconomice din țară, este sau nu este transferată mai departe în relația cu statul, perceput ca influențator major al acestor condiții. În prezent, putem vorbi, mai degrabă, despre lipsa încrederii.”, susţine Dragoş Neacşu, CEO al Erste Asset Management România şi membru al boardului RBL.

Potrivit rezultatelor, 98% dintre respondenţi se aşteaptă ca rata inflaţiei să continue să crească în următoarele 12 luni, peste 60% prevăd că va rămâne peste pragul de 3%, iar o aproape o treime spun că inflația va depăşi 3,5%. Pentru același interval de 12 luni, opt din zece respondenți au spus că Leul va continua să se deprecieze în raport cu Euro, iar 60,7% dintre respondenţi se aşteaptă ca rata de schimb să depășească pragul de 4,7 RON/EUR.

Raportul complet al Indexului de Încredere Macroeconomică RBL este disponibil aici.

Antreprenorii, mai optimiști decât profesioniștii în investiții

Respondenţii RBL sunt mai optimişti (52,3 puncte) decât profesioniştii în investiţii (41 de puncte) ai CFA Society România, organizaţie care a lansat în România Indexul de Încredere Macroeconomică, în mai 2011 (CFA Romania Macroeconomic Confidence Index).

Potrivit rezultatelor studiului realizat în decembrie 2017, încrederea profesioniştilor din investiţii în condiţiile curente (59 de puncte) o depăşeşte uşor pe cea a antreprenorilor (55 de puncte). Pe de altă parte, diferenţa de percepţie este considerabil mai mare în legătură cu următoarele 12 luni – membrii RBL arată un optimism foarte rezervat (51 de puncte), faţă de membrii CFA Society România care sunt pesimişti (32 de puncte).