Fast Order, aplicația prin care comanzi mai repede la restaurant despre care scriam anul trecut pe vremea asta aici, a ajuns la New York. Și nu oriunde, ci în unele dintre cele mai faimoase restaurante din Manhattan, Fresco by Scotto și Cipriani. Startup-ul fondat la Alba-Iulia și crescut la Cluj în cadrul Pitech+Plus a ajuns peste ocean cu ajutorul lui Nick Brebenel, fost tenisman român, care i-a antrenat de-a lungul timpului pe Andrei Pavel, Max Mîrnîi sau Florin Mergea.

Am stat de vorbă cu Lucian Cramba despre ce a însemnat ultimul an de zile pentru Fast Order, ce investiție au primit, unde vor ei să ajungă, și despre cum vor deveni Uber-ul industriei de ospitalitate. De asemenea, am aflat cum a ajuns aplicația să fie prezentă în restaurantele frecventate des de personaje precum Donald Trump, Bill Clinton sau Sir Paul McCartney.

donald trump fresco by scotto cina
Donald Trump, pe vremea când încă nu-și imagina că va ajunge președintele SUA, luând cina la Fresco by Scotto

”Am găsit un partener serios în SUA. Este vorba de un român stabilit acolo de 38 de ani. Este antrenor de tenis la New York și are foarte multe relații din mai multe domenii acolo. Joacă tenis și cu Trump, viitorul președinte mai închiriază din când în când câte două ore la el la teren. El ne-a făcut legătura mai departe cu restaurantul Fresco by Scotto. Acolo merg numai vedete, nu există caz în care să prinzi o masă fără să faci rezervare înainte”, începe Lucian să-mi povestească.

Mailul care a schimbat totul

Băieții de la Fast Order au fost luați prin surprindere de atenția primită. Cramba îi spune că a primit într-o zi un mail prin care li se propunea o colaborare. Nici nu îi venea să creadă. Nick Brebenel este un om de afaceri cu conexiuni puternice în State care este foarte interesat de ei. Povestea despre cum a auzit de ei este cu atât mai interesantă: ”Ne-am trezit deodată cu un mail de la el. Auzise la radio despre noi, s-a documentat, și-a făcut temele, a studiat piața. A văzut cum funcționează aplicația și i-a plăcut ideea. A mers prin restaurante, a început să discute cu oamenii de acolo, și uite așa am reușit. Acum am fost contactați și de restaurante din Abu Dhabi, din Londra. Deja sunt speriat, mă simt puțin depășit de situație (râde). Nu aș fi putut realiza nimic fără echipa Fast Order. Aș fi fost încă în Alba Iulia acum”.

Am primit și finanțare de la Pitech+Plus anul trecut. 125.000 de euro

Finanțarea nu a întârziat să apară în 2016. Compania care i-a luat sub aripa protectoare, Pitech+Plus, le-a oferit o investiție consistentă pentru a-i ajuta cu lansarea pe piață. Lucian este extrem de entuziasmat de viitor și îmi spune că vrea să creeze o tehnologie disruptivă: ”Am primit și finanțare de la Pitech+Plus anul trecut. 125.000 de euro. Am tot crescut constant în timpul acesta. Cum spuneam și prima dată când am vorbit, scopul meu este să revoluționez industria ospitalității, care nu a mai fost modificată relevant de 280 de ani. Vrem să facem pentru acest domeniu ce a făcut Airbnb pentru industria hotelieră, sau Uber pentru cea a transporturilor. Vrem să fim disruptivi”.

Dacă mi-ai fi spus la început că voi ajunge să știu atât de multe despre domeniul ăsta...

Monetizarea se face pe bază de subscripție lunară. Însă Lucian vrea să experimenteze cu asta. Se gândește să introducă anumite comisioane, să testeze piața în continuare. Îi stă gândul și la Europa: ”Piața restaurantelor din Europa cuprinde mai mult sau mai puțin de 600.000 de locații. Noi cerem 100 de euro minimum, pe restaurant. Dacă am avea și 1% din această piață ar însemna încasări de 600.000 de euro lunar. Și nici nu e modalitatea noastră de monetizare de bază. Vrem să integrăm în aplicație un «waiter tip» de 10% și un «Fast Order tip» de 3-4-5%, vedem cât va fi, când vom implementa plata cu cardul prin aplicație. Așa toată lumea va beneficia la fiecare comandă. Vom vedea care model se va potrivi mai bine și ne adaptăm din mers”.

fast order echipa lucian cramba
Echipa Fast Order. De la stânga la dreapta: Alexandru Coman, Lucian Cramba, Andrei Neag, Sicoe Andrei, Emanuel Borbely, Rus Vlad, Geo Mehedeniuc

”În România am ajuns la 80 de locații la momentul actual. Am învățat extrem de multe în perioada asta. Dacă mi-ai fi spus la început că voi ajunge să știu atât de multe despre domeniul ăsta...(râde)”, mai spune Lucian.

bill clinton fresco by scotto vin cina
Bill Clinton, bucurându-se de un pahar de vin la Fresco by Scotto. De acum îl va putea comanda și cu ajutorul Fast Order

Pe lângă Lucian Cramba, am mai stat de vorbă și cu Nick Brebenel. Telefonic, că încă n-avem bani de deplasare la New York. Am vrut să aflăm de la el ce l-a făcut să meargă pe mâna celor de la Fast Order, ce l-a făcut să aibă încredere că au un potențial cu mult peste medie. Și ne-a oferit câteva declarații în exclusivitate.

În România am ajuns la 80 de locații la momentul actual

”Eram în România, conduceam pe autostrada București-Pitești și am auzit povestea acestor tineri din Cluj. Eu trăind aici, în Long Island, New York. Sunt prieten foarte bun cu mai mulți oameni influenți, printre care și fondatorul CA Technologies. Când am auzit de ideea lor mi-am dat seama că ăsta e viitorul. Și aici tot tineretul stă cu telefonul în mână. Mi s-a părut o idee foarte, foarte bună. Cu acești mentori, prieten de-ai mei, care sunt giganți, lideri mondiali în lumea software-ului, îi putem ajuta pe acești copii din Cluj”, îmi povestește Brebenel.

Sir Paul McCartney beatles fresco by scotto
Sir Paul McCartney, ex-Beatles

Nick a fugit din țară în 1989, înainte de căderea regimului comunist. De atunci a pregătit jucători de tenis de succes și renume mondial și a intrat și în afaceri. Când a auzit de cei de la Fast Order și-a dat seama că au potențial și a zis să-i ajute prin conexiunile sale: ”Eu m-am documentat cu tot ce trebuie înainte să-i contactez. Au un colectiv foarte dinamic, plin de energie, foarte entuziast. Mi-a făcut o deosebită plăcere când am vorbit cu ei. Iar săptămâna asta le-am prezentat aplicația localurilor de renume din New York. Toată lumea e entuziasmată de această platformă. Am vorbit cu oameni foarte influenți din industria restaurantelor din SUA, voi încerca să ajung chiar și la McDonald's. Ei au și acum niște tablete, care însă sunt cam mari. Eu le-am sugerat câteva idei, să facem totul mai atractiv. Să fim mai flexibili și mai «funny». Au fost foarte deschiși la minte cei de acolo, și cred că va prinde. Tineretul va adopta foarte repede, sunt convins. Iar piața trebuie împărțită pe diferitele segmente de vârstă”.

Drumul către potențialul global

Restaurantele de peste ocean încep să folosească din ce în ce mai mult soluțiile software pentru a reduce timpul de așteptare al clienților. Investițiile în astfel de sisteme sunt extrem de mici și se dovedesc a fi insipirate. Timp mai rapid de servire înseamnă automat mai mulți clienți pe zi în restaurant: ”Eu văd ca în 5-10 ani totul o să fie mobil. Și toată lumea va pierde dacă nu va face acest pas. Cred că ideea lor va prinde foarte repede, iar dacă vom avea o piață bună, vom prinde o mare bucată din ea. Și nici nu necesită investiții mari, astea e partea și mai bună. Sunt restaurante de genul Applebee's sau California's Pizza care deja încep să folosească intens soluții mobile”.

”Eu le prevăd un viitor strălucit. Merg în direcția cea bună și sunt primii pe acest segment. Iar când ești primul de pe piață, potențialul este imens. Produsul lor, susținut de toate cunoștințele și relațiile mele, va ajunge la un nivel mare. Businessul lor va deveni unul foarte serios, poate unul din liderii mondiali din acest domeniu”, îmi mai spune Nick Brebenel.

yogi berra baseball fresco by scotto cina
Faimosul Yankee, regretatul jucător de baseball Yogi Berra, alături de fondatorul restaurantului

Povestea pare desprinsă din filme. Nick a auzit de ei exact la momentul oportun, iar acum lucrurile iau o întorsătură extrem de favorabilă pentru Cramba. Toată lumea are de câștigat din asta, iar totul e ca toată lumea să afle cât de sigură și ușor de folosit este această platformă: ”Acum depinde cât de repede putem să implementăm ca să arătăm că totul este sigur și ușor. Ăsta e trendul acum, este o certitudine că vor reuși. Totul e să fii lider. Trebuie să fim foarte agresivi, să prindem cât mai mult din piață. De când am auzit prima dată de ei am știut că au potențial. Și m-am gandit, doi dintre liderii mondiali din domeniul software-ului sunt prietenii mei. Pentru mine e rutină să mă întâlnesc cu ei și să avem o sesiune de brainstorming despre cum putem să-i ajutăm pe acești copii foarte buni”.