Aplicația mobilă Apa Nova București și noua platformă digitală www.apanovabucurești.ro dau acces consumatorilor la serviciul de tip self-service. Prin intermediul lor, consumatorii pot afla informații actualizate, personalizate, făcând astfel posibile o întreagă gamă de operațiuni, fără a mai fi necesară deplasarea acestora la Centrul de Relații Consumatori și fără să mai apeleze la call center.

Aplicația pune la dispoziție vizualizarea analizei de consum și a facturii online, clienții pot solicita analiza calității apei, pot sesiza problemele direct din teren, cu posibilitatea de a atașa o fotografie, transmiterea indexului, consultarea datelor despre tarife, ofertele speciale sau informații despre zonele în care sunt programate lucrări de mentenanță și modernizare a rețelelor și pot afla cele mai recente știri despre companie. În plus, consumatorii își pot accesa istoricul consumului pentru toate locațiile de consum pe care le au.

Noua platformă online www.apanovabucuresti.ro oferă o interfață nouă și servicii precum: evidența facturilor și consumul, istoric indexuri, evidența plăți și multe altele. Pentru utilizarea acestor facilități este necesară accesarea paginii de internet www.apanovabucuresti.ro și introducerea perechii utilizator/ parolă pentru utilizatorii care au deja un cont creat în vechea platformă. Pentru clienții noi este necesară crearea unui cont folosind datele de pe factură.

Platforma online a fost reconfigurată dupa modelul website-urilor internaționale ale companiei și conține o cantitate importantă de informații utile clienților, disponibile 24 de ore din 24.

Apa Nova App și noua platformă digitală fac parte dintr-un program amplu de modernizare şi creştere a calităţii serviciilor comerciale, dezvoltat de Apa Nova pentru consumatorii din București și poate fi descărcată gratuit de pe App Store sau Play Store.