Atelierele Pegas a venit cu mai multe informații privind stadiul în care se află în acest moment Ape Rider, sistemul de închiriere de biciclete prin aplicație mobilă. De asemenea, au anunțat când vor ieși în stradă, despre introducerea unor modele speciale, dar și despre planul de francizare pentru Aperider.
„Pe lângă update-uri, noi am așteptat validarea unei finanțări cu fonduri europene la care am aplicat, cu care ne-am planificat să ne dezvoltăm tehnologia. Pentru că procesul de validare a întârziat, am făcut-o cu fonduri proprii până acum. Din ce semnale avem, în următoarele 2-3 luni o să accesăm și banii din programul European.
Mai există o sursă de bani pe care ne-am bazat. Cea de la asigurător. Și aici încă suntem în etapa de evaluare a pagubelor și de aceea nici nu putem începe anumite operațiuni de reparații, deși avem piesele și kiturile pregătite. Ba mai mult, restul flotei este blocată, până la vizita celor de la asigurări.
Acest tip de întârzieri ne-au ținut pe loc mai mult decât operațiunile de upgrade. Realist vorbind, dar fără să dăm un termen fix, ne dorim să ieșim în stradă în maxim 45 de zile.
Ca și noutăți, suntem în discuții și cu primărille din 2 orașe unde vrem să lansăm Aperider sub formă de francize.
Nu am încetat să lucrăm la dezvoltare și odată cu aprobarea liniei de finanțare cu fonduri europene suntem tot mai aproape ca la anul să recuperăm terenul pierdut anul asta și să venim cu flota de biciclete asistate electric cu aturegenerare pe care am promis-o utilizatorilor. Aceasta va fi dezvoltată cu tehnologie românească 100% împreună cu echipa de ingineri care ne-a ajutat la scrierea proiectului.”
Cum funcționează Ape Rider
Ape Rider a fost lansat oficial în 2018, aplicația fiind disponibilă în Google Play și App Store. După instalarea propriu-zisă, este nevoie de înregistrarea utilizatorului cu card bancar, după care se blochează suma de 69 lei pentru eventualele daune, sumă care se restituie în momentul în care se renunță la aplicație. În pasul următor, o hartă a bicicletelor disponibile și a parcărilor virtuale se încarcă pe telefon, așadar e foarte simplu să găsești bicicleta Ape Rider.
Au fost create o serie de parcări virtuale Ape Rider unde poate fi parcată bicicleta. Dacă se depășește linia de parcare virtuală, nu se oprește plata. Costurile sunt de 1,9 lei per 30 de minute.
Deblocarea bicicletei se face prin scanarea QR codului care se găsește disponibil pe bicicletă, iar încheierea cursei se face prin închiderea manuală a sistemului de securizare aflat la roata din spate. Un alt feature al aplicației este că îți poți rezerva cea mai apropiată bicicletă Ape Rider, blocând astfel împrumutul ei de către altă persoană.
Conform informațiilor start-up.ro, Ape Rider a avut dificultăți operaționale după primul an în București din cauza furturilor, aproape jumătate din flotă având astfel de probleme.