Momsi a fost o aplicație mobilă doar pentru mame care facilitează crearea de micro-comunități în funcție de proximitate și încurajează interacțiunile în viață reală.

”Problemele principale pe care le adresăm sunt izolarea pe care o resimt mamele atunci când vine copilul și lipsa de ajutor/sprijin în viața de zi cu zi. Concret, mamele primesc sugestii de mame din apropiere, cu copii de vârstă similară și interese comune iar mai apoi se invită una pe cealaltă în satul personal și unic. Pot filtra sugestiile în funcție de distanța față de ele și vârstă copiilor”, spunea Ionuț Țurlea, fondator al aplicației, într-o conversație cu start-up.ro în 2022.

Aplicația a fost creată în 2020 în versiunea beta. Prima oară au primit feedback de la 1.600 de mame, iar în 2022 au lansat-o.

În 2022 Momsi anunța extinderea aplicației create în 6 țări și un plan de creștere. Ideea aplicației a venit în urma unor experiențe personale ale lui Ionuț Țurlea, fondator și CEO, și a necesitat o investiție inițială în valoare de 22.000 de euro.

Începutul a fost făcut cu o investiție personală de 22.000 euro, iar ulterior, Ionuț a reușit să atragă un sindicat de business angels care au avut încredere în potențialul produsului și care au venit cu finanțare de 85.000 euro înainte ca aplicația să fie creată.

De ce s-a închis Momsi?

Aplicația a trimis un email utilizatorilor pentru a anunța închiderea aplicației, Ionuț Țurlea explicând și parte dintre motive.

„Probabil ați observat că de ceva vreme aplicația Momsi nu mai este funcțională. Din păcate, am tot amânat să trimit acest mail din dorința și cu speranța de a găsi o modalitate prin care proiectul să continue”, a explicat Ionuț Țurlea în mesajul trimis utilizatoarelor.

„Realitatea este că oricât de mult am încercat în ultimele 6 luni, nu am reușit și prin urmare atât aplicația cât și proiectul în ansamblu se vor închide. Vă mulțumim că ne-ați fost alături în toți acești 4 ani, încă de la primul survey pe care l-am făcut cu primele dintre voi, că ne-ați ajutat cu feedback ori de câte ori vi l-am cerut, pentru recomandările cu care ați venit către noi, pentru încurajări și pentru faptul că ați dat mai departe aplicația mamelor din cercurile voastre”, a mai adăugat Ionuț.

Ionuț Țurlea a mai spus că „nu am reușit să găsim un model de business sustenabil și am rămas fără fondurile necesare menținerii și dezvoltării atât a aplicației cât și a business-ului”.