Compania de stat Mubadala Investment Company, din Emirate Arabe Unite, și-a făcut cunoscută intenția de a crea un centru tehnologic acolo, prin care să atragă companii de top din domeniul tehnologiei. De asemenea, ca parte din strategia europeană, își va extinde programul de finanțare și va investi în fonduri europene, potrivit unui anunț al companiei.

Compania a înființat brațul de investiții Mubadala Ventures în 2017 pentru a gestiona un angajament de 15 miliarde de dolari față de Fondul SoftBank Vision. Acesta din urmă va participa în calitate de investitor strategic.

Urmează ca firma de investiții să sprijine companii high-tech, care pot scala rapid, conduse de fondatorii acestora. De asemenea, Mubadala va ajuta companiile europene de tehnologie să-și înființeze operațiuni în Abu Dhabi, pentru a intra pe piețele din Golf și Orientul Mijlociu.

„Vedem un potențial puternic în ecosistemul tehnologic european, cu o serie de companii dinamice în căutare de finanțare și sprijin din partea unul partener de încredere”, a declarat Ibrahim Ajami, președintele Mubadala Ventures.

De asemenea, emirii din Dubai vor startup-uri și IMM-uri din toată lumea. Aceștia au lansat o a doua ediție a programului Market Access, pentru a facilita interacțiunea dintre companii de diferite dimensiuni și organizații guvernamentale din Emiratele Arabe Unite.