Lectură de 1 min

Archos Bolt, noua trotinetă electrică pe piața din România

Abonează-te pe  
Archos lansează un Hoverboard și o trotinetă electrică numită Archos Bolt pe piața din România.
Archos Bolt, noua trotinetă electrică pe piața din România

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Echipat cu LED-uri și roți fără tub, cu anvelope de 6,5 centimetri, Archos Hoverboard poate fi folosit atât în exteriorul, cât și în interiorul locuinței. Dispozitivul dispune un sistem de stabilizare automată, două motoare de 350 w și de o baterie cu autonomie de până la 15 km, așadar acest mijloc modern de transport le oferă utilizatorilor eficiență sporită la deplasarea pe distanțe scurte, cu o viteză de maxim 13 km/oră.

Hoverboard-ul are nevoie de doar 2 ore pentru încărcarea completă a bateriei și poate fi utilizat chiar și în pantă, având un unghi de alunecare de până la 15 grade.

Datorită dimensiunilor sale, Archos Hoverboard este ușor de transportat și depozitat. Cu toate că dispozitivul cântărește doar 9 kilograme, acesta poate susține o sarcină maximă de 120 kilograme.

Trotinetă electrică Archos Bolt

Cei care își doresc un mijloc modern de deplasare în zonele aglomerate pot călători cu Archos Bolt, trotinetă electrică ce poate atinge o viteză maximă de doar 15 km/oră și dispune de o autonomie de 12 km.

Modelul are un ecran LED care le permite utilizatorilor să urmărească distanța parcursă, iar viteza maximă poate fi setată direct de pe ghidonul trotinetei electrice. Încărcarea se face în patru ore.

Archos Bolt este confecționată din aliaj din aluminiu rezistent și este la fel de ușoară ca o trotinetă normală, cântărind doar 8 kilograme. Prin tragerea unei manete dedicate, trotineta electrică se pliază într-o secundă, devenind astfel ultracompactă pentru o transportare ușoară în orice locație, inclusiv în mijloacele de transport. Pentru siguranța utilizatorilor, modelul Archos Bolt este dotat cu o frână poziționată pe roata din spate, dar și cu o frână de motor pe ghidon, care oprește instant trotineta electrică.

Cele două produse de mobilitate urbană, ARCHOS Hoverboard și trotineta electrică Archos Bolt, sunt disponibile în România în rețeaua de magazine Flanco, online pe Flanco.ro și în eMAG Marketplace, la prețul de 1.299 lei, respectiv 1.799 lei.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: