ROG Phone 3 folosește cea mai recentă platformă mobilă 5G Qualcomm Snapdragon 865 Plus cu comunicații mobile 5G avansate și capabilități Qualcomm Snapdragon Elite Gaming. Fiind echipat cu sistemul de răcire actualizat GameCool 3, ROG Phone 3 este proiectat să livreze non-stop performanțe ultra-fluide, pentru cea mai bună experiență de gaming mobil.

Un ecran AMOLED de 6,59 inchi cu 144 Hz și cu timp de răspuns de 1 ms oferă o acuratețe a culorilor Delta-E color mai mică decât unu, pentru a asigura imaginii vii și precise, precum și o latență de 25 de milisecunde la atingere, care permite un răspuns tactil aproape instantaneu. Ecranul de 10-biți suportă, de asemenea, conținut cu gamă dinamică înaltă HDR10+ pentru cel mai bun realism vizual.

Cu până la 16 GB din cel mai recent RAM LPDDR5 și cu un ROM UFS 3.1 ultra-rapid de 512 GB, ROG Phone 3 oferă cea mai bună performanță, astfel încât gamerii să se poată bucura de experiențe de joc super-fluide, fără niciun fel de limitări sau compromisuri.

Designul specific ROG Phone 3 reține beneficiile esențiale centrate pe gaming ale predecesoarelor sale, inclusiv portul unic de încărcare montat pe lateral și o baterie monstru de 6000 mAh. Intuitivul sistem AirTrigger 3 include acum un senzor de mișcare, în plus față de senzorii touch ultrasonici programabili, oferind gamerilor și mai multe modalități de a controla acțiunea.

Sistemul de răcire îmbunătățit GameCool 3 are o cameră de vaporizare 3D reproiectată, o peliculă de grafit mare în spatele ecranului pentru a maximiza transferul de căldură. Radiatorul a fost mărit și amplasat cu precizie pentru a elimina punctele de acumulare a căldurii. Noul sistem de răcire este una dintre cele mai eficiente soluții termice disponibile pe un dispozitiv mobil, putând înlătura și disipa căldura generată în timpul operării la viteză maximă prin intermediul unor fante de aerisire special proiectate pe capacul dorsal.

Asta îi permite lui ROG Phone 3 să susțină cu ușurință performanțe de top în timpul sesiunilor de gaming solicitante, oferindu-le gamerilor un avantaj de expert în fața competiției. Pentru răcire suplimentară în timpul sesiunilor maraton de gaming, noul ventilator extern atașabil AeroActive Cooler 3 a fost complet reproiectat pentru a oferi un flux de aer sporit spre punctele de acumulare a căldurii de pe carcasă, eliminând căldura pentru o performanță sporită mai îndelungată.

Gama fără rival de accesorii modulare pentru ROG Phone 3 include noul gamepad modular ROG Kunai 3, care îi adaugă lui ROG Phone 3 controale fizice asemănătoare celor de pe console; noua protecție ROG Lighting Armor Case pentru un aspect impresionant; și ROG Clip pentru a atașa telefonul la anumite controlere pentru console pentru cea mai bună experiență de gaming mobil. ROG Phone 3 poate fi extins, de asemenea, și pentru a oferi jocuri reale pe ecrane duale la 144 Hz cu noul TwinView Dock 3, iar Mobile Desktop Dock le permite gamerilor să conecteze o tastatură și un mouse, pentru o experiență de gaming asemănătoare celei de pe un desktop, pe un televizor sau monitor.

ROG Phone 3 este, de asemenea, mândru de parteneriatele cu Stadia și Unity pentru stabilirea unui ecosistem de gaming cu adevărat integrat. Parteneriatele au drept scop construirea unei experiențe de gaming complete pentru jucătorii de azi, oferindu-le conținutul favorit în condiții de mobilitate. ROG Phone 3 a primit, de asemenea, un upgrade semnificativ pe partea audio, fiind tunat în colaborare cu specialiștii în sunet de la Dirac.

Gama de smartphone-uri include, de asemenea, și ROG Phone 3 Strix Edition, ce este motorizat de o platformă mobilă Snapdragon 865, cu un ROM UFS 3.1 de 256 GB și 8 GB de RAM LPDDR5.

Prețuri și disponibilitate: Seria ROG Phone 3 va fi disponibilă în România începând din luna august 2020, prețurile pornind de la aprox. 3999 lei (taxe inclusiv).