Un nume cunoscut de majoritatea mamelor românce ce au conturi de Facebook, Atena Boca este fondatoarea și administratoarea grupului și paginii ”La Primul Bebe”, o comunitate ce adună circa 100.000 de persoane. Am vrut să aflăm de la ea cum decurge ziua unei persoane care a făcut o carieră în adevăratul sens al cuvântului din administrarea unui grup de Facebook.

”Administrarea unui grup de Facebook este mai mult decât un hobby pentru mine, este misiune. Simt că ceea ce fac are impact în viața mamelor din comunitatea noastră, și impact în viața copiilor lor. Job a devenit după mai bine de cinci ani de muncă zi de zi la acest proiect. Nu săptămânal, sau lunar sau o dată la câteva zile, ci zi de zi. Zilele mele nu seamănă deloc una cu cealalta. Pot fi zile întregi la birou, de întâlniri cu echipa, cu experți, de research. Sau zile cu evenimente, interviuri și întâlniri cu presa. Pot fi zile cu vizite în șantierele proiectelor noastre umanitare. Preferatele mele rămân zilele în care am libertatea să scriu pentru mame”, explică Atena.

În 2018, Atena a fost singura persoană din România care a primit bursa Facebook Community Leadership Program Residency and Fellowship. Ea a participat, timp de 12 luni, la traininguri și a primit mentorat. A impresionat-o mult când a putut-o cunoaște pe Sheryl Sandberg, COO-ul Facebook.

”Bursa primita de la Facebook mi-a dat foarte multă încredere că ceea ce fac este important. Până nu demult eram o mamă în căutare de sprijin emoțional și informațional într-un grup online creat pentru prieteni, pentru ca peste câțiva ani să mă aflu în Silicon Valley, strânsă în brațe de Sheryl Sandberg, mâna dreapta a lui Mark Zuckerberg. Am învățat enorm în anul petrecut alături de echipa Facebook, am călătorit foarte mult, am evoluat profesional și spiritual”, spune Atena Boca.

Am vrut să aflăm și cum reușești, într-o lume dominată de Fake News, dar și de trolling și comentarii malițioase, să menții o comunitate precum ”La Primul Bebe” una curată, care să vină în sprijinul părinților din grup. O echipă dedicată de voluntari și reguli clare sunt cheile succesului.

”Prin reguli și proceduri clare intern și extern, training cu voluntarii care ne sprijină în administrare, comunicare deschisă cu membrii noștri, toate având la bază dorința de a crea pentru mamele LaPrimulBebe un spațiu sigur, de încredere, prietenos și empatic. Singurul tip de mediu în care simți cu adevărat că primeși sprijin”,spune ea.

În spatele comunității online La Primul Bebe se află și o asociație care a strâns peste 1,5 milioane de euro pentru cauze sociale, având un impact real în societate.

”Mediul pe care l-am creat în cadrul acestor grupuri este cea mai mare reușită. Aceste spații online închise, în care oameni care nu se cunosc se ajută unii pe alții doar pentru că se simt în siguranță să o facă. Sunt foarte mândră și de campaniile noastre umanitare în care până în prezent am strans un milion și jumătate de euro, bani cu care am refăcut secții de pediatrie, neonatologie, laboratoare oncologice pediatrice din toată țara.Evenimentele de educație parentală pe care le organizăm pentru membrii noștri încă mă lasă cu gura căscată, pentru că în câteva ore de la anunțarea lor nu se umplu doar locurile din sală ci și lungi liste de așteptare. Până în momentul acesta am organizat peste 250 de astfel de evenimente cu peste 30.000 de părinți în săli”, mărturisește românca.

Înainte de a conduce tot ce înseamnă comunitatea ”La Primul Bebe”, Atena a lucrat în tranzacții imobiliare, lucru care o ajută în actuala sa carieră. ”Îmi folosește experiența de expert în real-estate pentru că totul este o tranzacție spun eu. Tot ce facem, cu oricine. Cu cât îți plac mai mult oamenii și îți pasă de nevoile lor, cu atât tranzacțiile sunt mai benefice pentru ambele părți. Mă ajută enorm experiența de management de proiecte, pentru că eu asta am făcut în Colliers International, management de proiecte imobiliare uriașe”, spune ea.

Atena Boca a pornit grupul având nevoie de sfaturi și de răspunsuri din postura de mamă, iar majoritatea membrilor sunt femei. Cu toate acestea, pe grup se regăsesc și destul de mulți tați, care participă și la evenimentele offline. ”Deși comunitatea noastră este destinată mamelor avem foarte mulți tați. La evenimentele noastre peste 35% sunt tați. Tații sunt foarte importanți în echilibrul unei familii și ne bucurăm să vedem cum de la an la an, mamele îi implică tot mai mult”, explică Atena.

Iar în final am vrut să aflăm care ar fi sfaturile ei pentru cei care vor să crească o comunitate de Facebook sănătoasă, una care să fie cu adevărat utilă membrilor ei, care să producă schimbări atât în online cât și în offline. Sfatul ei? ”Să pornești de la ce îți dorești să oferi și nu de la ce îți dorești să primești în schimb. Cu cât sprijini mai mulți oameni cu adevărat, cu atât va crește comunitatea ta. Intențiile reale trec dincolo de ecrane. Întotdeauna!”, a conchis ea.