Puratos România, unul dintre cei mai importanți jucători globali în producția de materii prime pentru industria de panificație, patiserie și cofetărie, lansează în premieră în România, după un model de succes din Belgia, platforma virtuală www.bakeronline.ro, singura care permite brutarilor, patiserilor, cofetarilor și ciocolatierilor, producători mici și mijlocii, să își treacă, gratuit, vânzările în online.

Acest proiect vine în întâmpinarea nevoilor acestor producători din industria de profil, ale căror magazine sau laboratoare au fost închise sau și-au restrâns activitatea din cauza pandemiei. Industria de brutărie-patiserie și cofetărie este foarte slab digitalizată, deși oferă produse esențiale pentru consumatorii din întreaga lume.

Platforma Bakeronline.ro permite antreprenorilor din domeniu să își creeze gratuit, rapid - în 72 de ore - și profesionist magazine virtuale și să ajungă astfel la consumatorii lor, respectând regulile de distanțare socială.

Până la finalul anului, platforma își propune să adune o comunitate de peste 100 de producători care să aibă magazine virtuale active și care să genereze vânzări de cel puțin 1 milion de lei. Investiția inițială în platformă este de peste 30.000 de euro.

“Cu siguranță, este un proiect în care am investit și vom continua să investim nu doar anul acesta. Este nevoie de un angajament pe termen lung pentru a susține industria să se adapteze la “noul normal””, a mai explicat Gabriela Bereș, Director Regional Europa Centrală și de Est în grupul Puratos.

Ce câștigă producătorii

Platforma Bakeronline vine cu o multitudine de beneficii. Facilitează de planificarea și managementul stocurilor, în paralel cu reducerea pierderilor – fiecare producător va putea să își gestioneze mai ușor comenzile și să reacționeze la fluctuațiile cererii de produse. Afacerile care se înscriu în platformă beneficiază și de informații despre cum se adminstrează un magazin online, dar și de consultanță de promovare și marketing.

Până la 31 august, toți cei care se înscriu pe platformă au costuri zero de funcționare. După această dată, costurile cu magazinul online de pe bakeronline vor fi de 200 de lei pe lună. În prezent, 5 afaceri cu renume local și național, din București, Brașov, Baia Mare, Cluj-Napoca și Craiova sunt deja înscrise pe platformă. Este vorba despre:

  • Ciprian Zobuian – unul dintre cei mai de succes artisan patissier-chocolatier din România, cunoscut pentru food-truck-ul său cu profiteril și cannolli, prezent la marile fetivaluri, dar și pentru cursurile de ciocolaterie pe care le susține
  • Aura Tobescu – ciocolatier artizan, primul roman participant la Salon du Chocolat din Paris, fondator Chocolatist, cu atelier în Brașov.
  • Brutăria Giropa - business de familie din Baia Mare, înființat în anul 1994, cunoscută și apreciată în rândul comunității pentru Pita Moroșană dar și specialitatea casei – prăjitura cu brânză și stafide.
  • Brutăria Ioasim - business de familie, înființat în 2001 în Cluj-Napoca, ce pune accent pe calitatea ingredientelor folosite în produsele cu specific local, îndrăgite de consumatori, cum ar fi Baigli Spic
  • Patibona – afacere de familie cu tradiție de 20 de ani, un lanț de cofetării din Craiova, cu produse realizate cu mare grijă și dedicare de cofetari pasionați.

Ce câștigă clientul final

Această abordare este nouă și pentru consumatorii care nu sunt obișnuiți cu ideea de a cumpăra pâine, ciocolată sau prăjituri online, în condițiile în care alegerea acestor produse este una extrem de emoțională. Avantajul trecerii în online pentru consumatorul final este faptul că aceștia au acces la mai multe informații despre produsele pe care le comandă – pot vedea întreaga ofertă și varietate “expusă“ online, pot afla mai multe informații din descrierea fiecărui produs, pot afla despre alergenii din compoziție și pot fi mai receptivi la promoțiile oferite de fiecare producător. La final, au opțiunea de a plăti online și de a alege dacă să își ridice comanda sau să opteze pentru livrare la domiciliu.

Bakeonline.ro lansează provocarea “Adu-l în online!”

Odată cu lansarea bakeronline.ro, Puratos lansează și provocarea ”Adu-l în online” prin care îi încurajează pe românii din toate orașele țării să își îndemne cofetăria, patiseria, brutăria sau ciocolateria preferată să treacă în online, cu un magazin virtual pe platforma bakeronline și să continue să-și livreze produsele către comunitate.